5 spații comerciale și leafă de aproape 10.000 euro pe an – bugetara care a lăsat peste 70 de bolnavi fără finanțare

Una dintre angajatele statului care joacă un rol determinant în scandalul fără precedent izbucnit la Sanatoriul Podriga nu pare să poarte prea multe griji cu ziua de mâine.

 

Leafă în mână de peste 3.500 de lei

Spre deosebire de cei peste 70 de bolnavi și peste 60 de angajați ai unității sanitare, rămași fără finanțare în urma deciziei luate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani de a nu mai autoriza unitatea, Felicia Beleca are un venit considerabil peste cel mediu al botoșănenilor.
În calitatea sa de șef departament supraveghere în sănătatea publică din cadrul DSP, medicul primar de igienă a câștigat în 2014 nici mai mult, nici mai puțin de 42.790 de lei numai din salariu, adică aproape 10.000 de euro. Aceasta înseamnă că, lunar, doctorița a încasat peste 3.500 de lei ca salariu.
Dar asta nu este tot. Împreună cu alți membri ai familiei, Felicia Beleca este proprietara a cinci spații comerciale, toate situate în municipiul Botoșani. Suprafața cumulată a acestora trece de 400 metri pătrați și numai în 2014 i-au adus din chirii 31.700 de lei.

După ani de zile, în campanie a realizat brusc că apa nu mai este bună la Podriga

Felicia Beleca este bugetara de la DSP Botoșani care după o mulțime de ani în care Sanatoriul Podriga a fost alimentat din aceeași sursă de apă și autorizat sanitar de instituție, a realizat brusc în campania electorală că nu mai poate emite o nouă autorizație sanitară fiindcă apa este neconformă. Deși apă din aceeași sursă este furnizată și la Secția Săveni a Spitalului Județean și la o mulțime de școli, grădinițe și alte unități ale statului din orașul menționat și din localitățile apropiate.

”Noi o aplicăm, legea”

Iată dialogul purtat de Felicia Beleca vinerea trecută, la sediul DSP Botoșani, cu jurnaliștii, după protestul angajaților de la Sanatoriul Podriga, când a anunțat ă Primăria Drăgușeni ar urma să monteze niște sisteme de tratare pentru corectarea parametrilor neconformi.


-    De ce nu a venit această soluție din partea DSP-ului?
-    Deci...

 

-    De ce a fost nevoie să vină din partea primarului?
-    În primul rând vine din legea care există, deci legea...

 

-    Și nu le puteați spune că este o astfel de soluție?

-    Păi dar legea trebuie să fie cunoscută de cei care sunt în situații decât... Noi o aplicăm, legea.

 

CITEȘTE ȘI:

Șefa DSP și sanatoriul: Spuneți-mi dacă am fost văzută cu un partid sau altul făcând campanie electorală


-    Dar și dvs. o știți foarte bine și puteați să le spuneți.
-    Și noi le-am spus că sistem propriu de apă este acceptat, numai că sistemul propriu pe care l-au avut dumnealor de apă ca surse fântâni rurale a fost neîngrijit, neîntreținut și normal că nu a fost bună apa, deci au avut acest sistem propriu.

 

-    S-a mai propus o soluție cu filtrele și ați refuzat-o. De ce?
-    A montat Nova Apaserv filtre, sigur că da, ne-au comunicat, am verificat, numai că apa nu a ieșit conformă, nu au fost filtre bune, eficiente.

 

-    Dar anii precedenți tot dvs. ați autorizat apa de la Podriga.
-    Era în perioadă de tranziție și se permitea acceptarea parametrilor neconformi, oxidabilitate și turbididate, dar cu condiția să se prevină epidemia hidrică.

”Conacul de la Sanatoriul Podriga are o valoare, pământul de acolo are o valoare”

Liderul Cartel Alfa Botoșani a ieșit de la negocierile de vineri cu reprezentanții DSP afirmând că discuțiile au fost tensionate și că răspunsurile medicilor diferă de la o ședință la alta: unele au fost la Comisia de Dialog Social, altele la ședința de la Ministerul Sănătății și altele la întâlnirea cu sindicaliștii. Cât despre despre interesele ascunse pe care le reclamau angajații la miting...


”Putem face presupuneri. Conacul de la Sanatoriul Podriga are o valoare, pământul de acolo are o valoare, nu știu dacă putem aduce acuzații direct atât de grave”,


Daniel Bulboacă, președinte Cartel Alfa Botoșani.


Acesta și-a exprimat speranța în remedierea problemei, lucru care ar arăta că toată lumea își dorește să păstreze acest sanatoriu.

 

CITEȘTE ȘI:

Șefuța care a scos din sărite conducătorii județului: Rămân 70 de bolnavi pe drumuri? Asta este – VIDEO