5 milioane de euro solicitați de PSD pentru extinderea ambulatoriului de la Spitalul Județean

Medicul parlamentar Tamara Ciofu a făcut un apel la colegii liberali din Senat și Camera Deputaților pentru susținerea unui amendament la legea bugetului de stat din anul 2020.

 

Tamara Ciofu a arătat că în urmă cu ceva timp a întreprins demersuri la Compania Națională de Investiții (CNI) pentru noul spital de boli paliative de lângă Spitalul de Recuperare Sfântul Gheorghe.

 

„Anul acesta Spitalul Județean de Urgență a depus un dosar destul de consistent către CNI pentru extinderea ambulatoriului, fiind al doilea spital ca mărime și număr de paturi, din țară. Aș ruga și consider că va fi un efort binevenit din partea colegilor parlamentari liberali să susțină amendamentul nostru de a se aloca bani pentru construirea acestui ambulatoriu de specialitate”,

Tamara Ciofu, deputat PSD

 

În guvernarea PSD acest ambulatoriu a fost introdus pe lista de investiții a ministerului.

În cazul în care se va aproba finanțarea, se dorește extinderea secțiilor psihiatrie copii, oncologie, boli metabolice care sunt supraaglomerate la acest moment.

 

„Ambulatoriul este o necesitate și sper să fie înțeleasă această situație și acest mesaj să fie preluat și de colegii noștri, să susținem acest amendament la legea bugetului de stat”,

Tamara Ciofu, deputat PSD

 

Pentru ca această investiție să fie finanțată este nevoie de un ordin de ministru pentru aprobarea banilor. Consiliul Județean a transmis deja documentația necesară.

 

Ulterior, se va trece la aprobarea indicatorilor tehnico-economici și includerea sumei de 5 milioane de euro în bugetul de anul viitor.

 

Comisia tehnico- economică nu s-a mai întrunit de ceva timp, arată președintele PSD Botoșani care atrage atenția că este în pericol inclusiv proiectul privitor la reabilitarea Muzeului Județean.

 

„Două luni în care aceste documente trebuiau să-și urmeze parcursul normal astfel încât în momentul în care intrăm în primăvară și se poate lucra, să finalizăm și licitația aferentă iar aceste obiective pot intra în linie dreaptă”,

Doina Federovici, senator PSD

 

Tergiversarea acestor proiecte înseamnă munca de trei ani a parlamentarilor PSD, susține Doina Federovici care arată că va avea grijă ca aceste programe de investiții să fie supervizate, iar banii chiar să ajungă la Botoșani.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store