5 beneficii ale asigurărilor de viață pe care merită să le iei în calcul

(P) Atunci când te gândești la protecție, nu te incluzi doar pe tine, ci și pe ceilalți membri ai familiei. De aceea, o asigurare de viață reprezintă o sursă de protecție financiară pentru familia ta în cazul în care tu, ca asigurat, decedezi. Beneficiarii poliței primesc suma asigurată, ceea ce poate ajuta la acoperirea cheltuielilor legate de funeralii, plata datoriilor sau asigurarea unui nivel de trai stabil pentru supraviețuitori. Însă, beneficiile unei astfel de asigurări sunt mult mai multe, iar în articolul următor le vei descoperi.

 

Iată care sunt cele mai importante beneficii ale unei asigurări de viață

 

O asigurare de viață îți oferă sprijin financiar în cazul producerii unor evenimente neprevăzute. Dintre acestea se numără bolile grave, accidentele, invaliditatea sau chiar decesul. Într-adevăr, nimeni nu își dorește să se gândească la astfel de situații neplăcute, dar, din păcate, acestea se produc uneori și pot avea urmări grave asupra unei familii. De aceea, este bine să fii pregătit și să închei o asigurare de viață corespunzătoare nevoilor tale, care să îți ofere liniștea și siguranța de care ai nevoie. Pentru a alege o poliță potrivită, este bine să apelezi la o companie de asigurări precum Asirom și să discuți cu un consultant care te poate ajuta să iei cea mai bună decizie pentru tine și familia ta.


Printre beneficiile care te-ar putea determina să apelezi la un astfel de instrument se numără:

 

  • Familia ta beneficiază de protecție financiară în cazul în care tu decedezi. Astfel, cei dragi își vor putea continua traiul, fără să fie afectați de povara cheltuielilor și fără să-și dea peste cap bugetul.  
  • O astfel de poliță poate oferi acoperire pentru invaliditate permanentă sau temporară în urma unui accident.
  • Poate fi personalizată, astfel încât să cuprindă acoperire și pentru fracturi, entorse și luxații ca urmare a unui accident.
  • Asigurarea de viață poate cuprinde acoperire pentru intervenții chirurgicale necesare în urma unui accident.
  • Nu în ultimul rând, asigurarea de viață îți oferă siguranță și liniște sufletească, știind că, în cazul producerii unor evenimente nefericite, viața poate continua în mod normal, fără ca problemele financiare să afecteze membrii unei familii.

 

De asemenea, trebuie menționat și faptul că unele companii de asigurări oferă și alte beneficii, cum ar fi bonusuri acordate la maturitatea poliței, plăți flexibile (plata în rate anuale/trimestriale/semestriale sau lunare), diverse discounturi sau posibilitatea de a amâna plata primelor de asigurare cu 30 de zile. În unele situații, poți chiar reactiva polița de asigurare dacă ai întrerupt plata sau poți înceta contractul, plătind suma de răscumpărare.

 

Prin urmare, beneficiile unei asigurări de viață sunt variate și depind foarte mult și de compania de asigurări la care ai încheiat polița. Însă, indiferent de situație, acest instrument îți oferă mai multă liniște și siguranță financiară în cazul apariției unor situații mai puțin plăcute. Pentru a alege asigurarea care să se potrivească nevoilor tale specifice și situației financiare pe care o ai, discută cu un consultant în asigurări, astfel încât să înțelegi mai bine opțiunile disponibile.

 

Sursa foto: pexels.com