47 de persoane aduse la DIICOT într-o mega-afacere cu cereale-FOTOGALERIE

 

Procurorii DIICOT fac, miercuri dimineaţa, 31 de percheziţii în Botoşani, Prahova, Constanţa, Călăraşi, Dolj, Bacău şi Târgu-Mureş, iar 47 de persoane sunt audiate în cadrul unei anchete privind o evaziune fiscale cu cereale de peste 500.000 de euro.

"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Botoşani efectuează 31 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Botoşani-12, Prahova - 8, Constanţa - 3, Călăraşi - 4, Dolj - 2, Bacău - 1 şi Târgu-Mureş - 1, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat, constituit din peste 40 de persoane, cetăţeni români şi moldoveni, specializat săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală", informează, miercuri, DIICOT. Potrivit procurorilor, sub coordonarea liderilor grupării, învinuiţii achiziţionau cereale de la producători primari, plătind în numerar şi utilizând borderouri de achiziţie falsificate. Cerealele erau transportate, folosindu-se documente fictive de însoţire a mărfii, şi livrate către bazele mari de achiziţie, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către învinuiţi, iar sumele de bani reprezentând preţul cerealelor erau direcţionate în conturile societăţilor comerciale, de unde erau ridicate imediat, în numerar, de către membrii grupării.
Peste 30 de firme constituite în reţea
În acest scop au fost înfiinţate peste 30 de societăţi comerciale, care erau folosite o perioadă limitată de timp, acumulând datorii semnificative către bugetul de stat , constând în TVA şi impozit pe profit, după care activitatea comercială a firmelor înceta, consecinţa directă fiind eludarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente. O altă modalitate de acţiune a învinuiţilor a constat în racolarea de noi membri, în principal cetăţeni din Republica Moldova şi determinarea acestora să semneze documentele de înfiinţare sau preluare a unor firme tip ,,fantomă", societăţi utilizate de către membrii grupării în derularea activităţilor infracţionale. După o perioadă scurtă de activitate comercială, fără plata taxelor aferente activităţii desfăşurate, se efectua schimbarea fictivă a sediului social şi era distrusă evidenţa contabilă, în scopul împiedicării controlului fiscal şi stabilirii obligaţiilor de plată către bugetul de stat.
Afacere de jumătate de milion de euro
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat până la acest moment ca fiind în sumă de 500.000 euro. La sediul DIICOT - Biroul Teritorial Botoşani au fost conduse 47 de persoane în vederea audierii. Suportul informativ a fost asigurat de către SRI - Botoşani şi SIPI Botoşani. Cercetările au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul SCCO Botoşani, BCCO Suceava, BCCO Constanţa, BCCO Prahova, BCCO Călăraşi, BCCO Dolj, BCCO Bacău, BCCO Mureş şi lucrători din cadrul BSIJ.