40 de şcoli ar putea fi desfiinţate din anul şcolar următor

 

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a solicitat sprijinul administraţiilor publice locale de a suspenda activitatea pe perioadă nedeterminată în cazul a unor 40 de unităţi şcolare unde efectivul de elevi este sub 20. Condiţia principală însă pentru a se lua aceste măsuri este ca, elevilor să le fie puse la dispoziţie mijloace de transport pentru a putea ajunge la cursuri la alte unităţi din localitate.
Pînă la momentul actual, şi-au dat avizul pentru suspendarea activităţii din unele unităţi de învăţămînt un număr de 6 primării din judeţ. În total, se urmăreşte ca aproximativ 40 de şcoli sau grădiniţe să fie închise temporar, în cazul a jumătate dintre acestea, efectivul fiind sub 20 de elevi. Unităţile şcolare care au primit deja aviz de suspendare a activităţii sunt: Şcoala nr. 2 Şendriceni, Şcoala nr. 3 Roma, Şcoala Davidoaia din Vorniceni, Şcoala nr. 2 Poiana din localitatea Brăeşti, Şcoala Griviţa – Cordăreni, Şcoala nr. 2 Joldeşti – Vorona şi Grădiniţa nr. 2 Şendriceni, Grădiniţa nr. 1 Darabani, ambele cu program normal. „Este vorba de şcoli cu clase 1-4. Vom continua cu sprijinul autorităţilor locale să închidem toate şcolile cu un efectiv sub 20 de elevi şi unde există posibilitatea de transport a lor, deci sunt condiţii care se leagă, că dacă au sub 20 de elevi dar nu au mijloc de transport nu se poate. Nici noi nu mai putem în secolul 21 să avem şcoală cu 7 elevi cum era în secolul opt”, a declarat Daniel Botezatu, inspector şcolar general adjunct IŞJ. Potrivit şefului IŞJ singurul impediment pentru care această măsură de închidere a unităţilor şcolare să nu poată fi dusă la îndeplinire ar fi din partea comunităţii locale care ar putea face presiuni la Primărie de a nu se da avizul necesar. La nivelul judeţului Botoşani există 58 de microbuze şcolare, iar acolo unde nu există un mijloc de transport, Consiliile Locale au încheiat contracte de prestări servicii cu transportatori.