350 de botoşăneni în mrejele unei vedete Playboy – DOCUMENT & GALERIE FOTO

Este născută în 1980 şi a fost unul dintre actorii principali al unui scandal internaţional după ce la 20 de ani a pozat pentru un pictorial nud într-o revistă din Asia. Deşi susţinea că regretă gestul făcut, la 28 de ani a recidivat în România, când a apărut într-un pictorial în ediţia românească a revistei Playboy.

 


UNPR, PSD, iar acum e independentă

O cheamă Corina Ungureanu şi, ajunsă la 30 de ani, în 2010 a făcut pasul către politică şi s-a înscris în UNPR, formaţiune pe care a părăsit-o pentru PSD. Ulterior a renunţat şi la social-democraţie, pentru ca în această primăvară să intre ca independent în cursa pentru Parlamentul European. Deşi nu şi-a făcut nici un fel de campanie la Botoşani şi nici nu a participat vreodată la o acţiune publică din judeţ, la alegerile europarlamentare de duminică a reuşit să adune în judeţ nici mai mult, nici mai puţin de 350 de voturi. Fosta campioană mondială şi europeană la gimnastică a obţinut mai multe voturi şi decât Partidul Dreptăţii Sociale – 325 de voturi, Partidul Noua Republică prezidat de Mihail Neamţ – 216, Partidul Verde – 204, Partidul Alternativa Socialistă – 207. De asemenea, din rândul independenţilor, Corina Ungureanu a ocupat locul patru din opt aspiranţi la un mandat european.

Maghiarii, aproape 200 de voturi la Botoşani

Cele 250 de voturi adunate la Botoşani de fosta gimanstă din Ploieşti reprezintă doar una dintre opţiunile ciudate ale oamenilor din acest judeţ. Astfel, Uniunea Democrată Maghiară din România a adunat 188 de voturi în condiţiile în care la Botoşani nu există o comunitate ungară.
Totodată, surprinzător este şi numărul mare de voturi nule. 119.535 de botoşăneni s-au prezentat la urne, iar 8.078 de voturi au fost nule, ceea ce ar putea însemnă că după 25 de ani de democraţie şi atâtea runde de alegeri, 7% dintre botoşăneni nu ştiu să îşi exercite corect acest drept constituţional. Asta în bună parte însă doar în plan teoretic fiindcă membrii secţiilor de votare au găsit la numărătoare o mulţime de „minuni”. Pe buletine erau scrise tot felul de mesaje şi povestioare, de la o persoană care îşi dorea să-l voteze pe Vlad Ţepeş, până la o alta care a compus un soi de epigramă despre… Modern Calor. (S.B.) 
CITEŞTE ŞI:
Câmpanu a pierdut o vedetă Playboy la UNPR
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Biroul Electoral Judeţean – REZULTATE OFICIALE Botoşani, surpriză de la PRM – DOCUMENT