Mişcarea din februarie 1987 a fost un sâmbure al revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989.

"Vrem lumină să-nvăţăm şi apă să ne spălăm" era sloganul care a mobilizat şi a scos în stradă sute de studenţi din centrul universitar Iaşi, sătui de mizeria din cămine. Revolta spontană a băgat în sperieţi autorităţile comuniste ale vremii.

Era  17 februarie 1987. Sute de studenţi ieşeni au ieşit în stradă spre orele serii pentru a protesta faţă de condiţiile mizere din căminele studenţeşti. Revolta a fost iniţiată de fetele din campusul studenţesc Puşkin, astăzi „Titu Maiorescu“. Studentele tocmai se întorseseră la studii, după o minivacanţă de iarnă, şi au decis că nu mai pot suporta lipsurile: pene de curent, camere neîncălzite şi fără apă caldă. Trei dintre cele patru cămine s-au golit de locatare, care au plecat pe bulevard înspre campusul studenţilor de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Târguşor, în Dealul Copoului, scrie Adevărul.

Sute de tineri s-au unit în demonstraţie, au plecat pe străzile Iaşului şi şi-au strigat nemulţumirile până în faţa Casei Pătrate, sediul Comitetului Central al Partidului Comunist din Iaşi.

În timpul celor câteva ore de protest, manifestanţii s-au îngrijit în permanenţă ca oricine nu era cunoscut drept student să fie alungat din coloană. Grija lor principală era să nu se infiltreze provocatori care să scandeze mesaje fără echivoc împotriva regimului comunist.

Singura lor scandare, oficială, a fost ”Vrem lumină să-nvăţăm şi apă să ne spălăm”, ceea ce în final era tot un ”Jos comunismul!”, dar într-o formulă mult mai rafinată, împotriva căreia nu se putea interveni brutal.

„Toată lumea, din tramvai sau din stradă, ştia că este un miting anticomunist. Orice rebeliune, oricât de mică, tot împotriva regimului era. Autorităţile au fost luate pe nepregătite. Nu se aşteptau. Au stat în preajma lor şi i-au supravegheat. Muncitorii de la Nicolina au spart geamurile pe 16 februarie, cu o zi înainte de studenţi şi l-au sechestrat pe director. Mirarea mea este de ce se vorbeşte doar de Braşov ’87 şi nu şi despre Iaşi ’87, care a avut două momente distincte. S-a lăsat cu arestări, au dispărut câţiva băieţi şi fete atunci. În fruntea coloanei de studenţi era o tânără blondă, care a dispărut şi nu se ştie unde. Asta se întâmpla, dispărea cineva şi nu se ştia unde“, povesteşte, potrviit sursei citate, Marius Cristian, atunci în vârstă de 23 de ani, astăzi unul dintre cei mai apreciaţi gastronomi români.

Despre represiunile regimului comunist împotriva manifestanţilor există totuşi informaţii disparate.

Unii participanţi la evenimente spun că nu au fost studenţi sancţionaţi, iar alţii susţin că ar fi fost câţiva exmatriculaţi. Cert este că studenţii au protestat timp de câteva zeci de minute în faţa Casei Pătrate din Iaşi, actualul sediu al Prefecturii, şi, într-un final, au avut o întrevedere cu Nicolae Ibănescu, prim-secretar al Partidului Comunist în Iaşi.

Ulterior, cei aproximativ 800 de studenţi adunaţi atât din campusurile Universităţii "Al. I. Cuza", cât şi din cele ale Universităţii Tehnice "Gh. Asachi", s-au întors în cămine târziu în noapte. Spre surpriza lor, revendicările chiar le-au fost luate în serios, iar în majoritatea căminelor "s-a dat" apă caldă şi căldură.

Printre cei care au manifestat pe 17 februarie 1987 se aflau și numeroși botoșăneni. Mulți dintre ei sunt astăzi profesori care activează în unitățile de învățământ din județ.

Gabriel Curelariu, din Botoșani, mărturisea în anii din urmă:

”Da, am participat, chiar de la început, când s-a ajuns în Complex Târgușor de sus din Copou, căminele s-au golit și toți studenții s-au alăturat coloanei de demonstranți. Mai ceva ca la alarma în armată, și totuși prima dată când s-a cântat "Deșteaptă-te, române” a fost în fața sediului Comitetului județean Iași (actuala prefectură), și mai apoi în octombrie la Brașov. Mai mult decât atât, când ne deplasam pe strada Ștefan cel Mare s-a cântat "Deșteaptă-te, Ștefane, și vezi-ți fiii”, în Piața Unirii s-a încins o horă mare… Amintiri de neuitat”.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: