După terminarea studiilor liceale, Gheorghe Avramescu a fost admis la Şcoala militară de ofiţeri de infanterie şi cavalerie din Bucureşti. La absolvirea ei, în 1906, s-a înscris la Şcoala superioară de război, pe care a absolvit-o în două etape, 1913-1914 şi 1919-1920, întreruperea studiilor militare fiind o consecinţă a primului război mondial.

În anii următori, cariera lui Gheorghe Avramescu a cunoscut o ascensiune graduală. În anii celui de al doilea război mondial, Avramescu a îndeplinit funcţiile de şef al Corpului de vânători de munte, pe frontul de est, şi de comandat al Armatei a IV-a, pe frontul de vest.

Informaţiile despre un posibil rol central ce avea să-l joace Avramescu, după terminarea războiului, sunt anterioare anului 1945. Ele se regăsesc în dosarul de urmărire informativă deschis pe numele generalului în anul 1943, în dosare create de Siguranţă şi în presa vremii. Motivul supravegherii generalul pare a fi atitudinea „suspectă” a acestuia, mărturii colectate din rândul soldaţilor şi ofiţerilor întorşi de pe front. Aceştia relatau că generalul îi protejează pe bolşevici şi face „chiar propagandă că noi nu voim să luptăm contra lor”, aşa cum reiese din nota informativă din 23 septembrie 1943, dar şi faptul că „bolşevicii au aruncat manifeste prin care au mulţumit Dl. G-ral Avramescu pentru purtarea faţă de populaţia rusească”. În adnotarea realizată pe această notă se cerea verificarea acestor zvonuri şi informaţii. Suspiciunea faţă de general a fost întărită şi de mulţumirile aduse acestuia de secţia română a postului Radio Moscova „pentru felul cum a tratat populaţia sovietică”, mulţumiri care au„provocat vii comentarii în cercurile democratice”, după cum rezultă dintr-o altă notă (28 septembrie 1943). Această notă  redă şi opinia lui Iuliu Maniu despre Avramescu, şi anume că „gen. Avramescu se desenează cel puţin ca omul tratativelor cu ruşii”.

În dosar mai există o notă din care reiese că generalul a avut în noiembrie 1943 o întâlnire la Sibiu cu „Petru Grozea”, la care, alături cei doi, au mai participat „avocatul Negrea şi un comerciant cu numele de Miron”, fără a se arata în notă discuţiile dintre aceştia. Probabil Petru Grozea este viitorul prim-ministru procomunist Petru Groza.

Un alt document prezintă declaraţiile fostului deputat liberal, Petre Ghiaţă, declaraţii făcute în cercul lui de prieteni, şi anume că după război „nu va mai putea fi folosit la guvernare nici partidul liberal, nici partidul naţional ţărănesc – cu atât mai puţin mişcarea legionară ori mişcarea cuzistă, care nu mai sunt în stare să aducă ceva nou ori să rezolve problemele vitale ale ţării”. Apropiaţii lui Petre Gheaţă erau de părere, „probabil cu asentimentul său”, după cum se arată în notă, că după încheierea păcii va fi nevoie „de organizarea tuturor luptătorilor, cari să formeze o mare mişcare şi care să fie condusă de un general viteaz, cum ar fi de exemplu generalul Avramescu”.

Alte documente din dosarul informativ redau „zvonurile” lansate de „cercurile politice interesante” şi anume că în fruntea ministerului de război urma să fie numit Avramescu.

Documentele existente în dosar indică şi „satisfacţia” produsă în cercurile politice şi cele militare de înaintarea lui Avramescu la gradul de general de armată. În acestea se insistă asupra simpatiei de care se bucura Avramescu în rândurile aliaţilor: „Aceste cercuri [politice şi militare] spun, că Dl. General de Armată Gh. Avramescu, se bucură nu numai în ţară de simpatie şi încredere, şi chiar în ţările aliate şi se crede că Domnia Sa, va avea de jucat roluri importante în actuala situaţie a ţării noastre”.

O notă din 24 februarie 1945, dată la care a avut loc o manifestaţie în Bucureşti, soldată cu victime în rândurile celor două tabere, îl indică drept succesor al lui Rădescu – despre care se spunea că ar fi demisionat – pe generalul Avramescu. În notă se insistă asupra simpatiei totale de care se bucura generalul, atât din partea cerurilor politice de stânga, cât şi a celor de dreapta: „În cercurile politice din Capitală circulă versiunea că Generalul Avramescu va forma Noul Guvern. Se spune că în acest sens, Generalul Avramescu a fost chemat de pe front, sosind eri în Capitală şi descinzând la Hotel Palace”.

După această scurtă şi succintă prezentare a informaţilor despre posibilitatea ca Avramescu să fie numit prim-ministru sau să joace un rol central în viaţa politică românească postbelică, putem trage câteva concluzii şi anume: informaţiile care îl indicau ca pe un posibil prim-ministru sau ministru al Războiului se bazau în primul rând pe simpatia (reală sau presupusă) de care se bucura Avramescu din partea sovieticilor şi a aprecierilor făcute de aceştia despre persoana generalului. La acestea au contribuit şi termenii elogioşi în care s-a vorbit despre general la Radio Moscova în timpul războiului, iar modul de conducere al armatei a IV-a pe frontul de vest a fost lăudat de generalii sovietici.

Elogiile au fost preluate şi de presa vremii, ceea ce a întreţinut ideea că Avramescu, bucurându-se de încrederea ruşilor, reprezenta o soluţie pentru ieşirea din criza guvernamentală şi incertitudinea politică caracteristică acelor ani. Din documentele existente reiese că această soluţie, cea cu Avramescu prim-ministru, era acceptată atât de cercurile politice ale partidelor istorice cât şi cele de stânga.

Mai mult despre generalul născut la Botoșani AICI

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: