3 greșeli frecvente la construirea fundației casei

(P) Construirea unei case este un moment important în viața noastră, reprezentând una dintre cele mai mari investiții pe care le facem. Fundația reprezintă elementul de bază al construcției, fiind esențială pentru soliditatea și durabilitatea acesteia. Orice eroare în această etapă poate avea consecințe grave asupra întregii structuri.

 

Sursa: Shutterstock

 

Prin urmare, ridicarea fundației necesită o abordare atentă și profesională. Din păcate, lipsa informațiilor poate duce la luarea unor decizii care, în final, pun în pericol integritatea casei. Iată trei astfel de decizii:

 


Neglijarea efectuării analizei geotehnice


Neglijarea studiului geotehnic poate conduce la riscuri semnificative în procesul de cumpărare a unui teren sau de construire a unei case. Prin această evaluare detaliată, se pot identifica și evita problemele potențiale, cum ar fi alunecările de teren, prăbușirile de sol sau tasările excesive, care ar putea afecta siguranța și stabilitatea construcției pe termen lung.

 

Studiul geotehnic furnizează informații valoroase despre sol și subsolul terenului:


●    calitatea și tipul solului;
●    puterea de coeziune;
●    adâncimea de îngheț;
●    adâncimea pânzei freatice;
●    riscul seismic.

 

Aceste date sunt esențiale pentru determinarea tipului de fundație necesară și pentru stabilirea măsurilor de construcție adecvate.

 

O fundație amplasată deasupra nivelului adâncimii de îngheț poate fi afectată de variațiile termice sezoniere. Acestea vor  duce la dilatarea și contractarea solului din jurul fundației, generând tensiuni și presiuni care pot provoca fisuri și probleme structurale. Prin amplasarea fundației sub adâncimea de îngheț, se reduc riscurile acestor efecte negative și se asigură stabilitatea pe termen lung a construcției.

 

Pregătirea insuficientă a terenului


Neglijarea pregătirii corecte a terenului înainte de construirea fundației unei case poate avea consecințe serioase și poate genera probleme structurale pe termen lung.


●    Compactarea insuficientă poate duce la tasarea sau deplasarea fundației, generând fisuri în pereți, podele ori structură sau probleme de aliniere la nivelul suprafețelor.
●    Neglijarea corectării pantelor poate afecta stabilitatea întregii structuri.
●    Păstrarea copacilor sau arbuștilor în imediata apropiere a fundației poate crește nivelul de umiditate, ducând la infiltrații și deteriorarea materialelor de construcție.

 

Așadar, cum se pregătește corect suprafața?


●    Demolează orice construcție veche și elimină molozul rezultat.
●    Compactează și nivelează terenul.
●    Îndepărtează stratul vegetal până la o adâncime de 20 cm.
●    Amplasează un sistem de drenaj, sub adâncimea de îngheț și la o distanță de fundație, nu sub talpă.
●    Înlătură pietrele, rădăcinile și orice alte elemente ce pot străpunge folia de etanșare a cofrajului.

 

Dimensionarea și plasarea incorectă a armăturilor


Dimensionarea și amplasarea corectă a armăturilor la fundația unei case asigură stabilitatea și durabilitatea structurii. Nerespectarea normelor de proiectare și execuție sau a regulilor de așezare a distanțierilor poate compromite integritatea structurală a clădirii. Pentru a evita acest lucru:


●    Urmărește indicațiile proiectului de rezistență.
●    Respectă distanța minimă și maximă dintre armături, diametrele minime pentru stâlpi, grinzi, plăci, precum și acoperirea minimă cu beton.
●    Utilizează plase sudate certificate.
●    Ține cont că, pentru o armare corectă, se folosesc distanțierii pentru fier beton realizați din polipropilenă.
●    Așază minimum 3 distanțieri la fiecare metru pătrat de placă sau perete și cel puțin unul la fiecare metru liniar de grindă sau stâlp.

 

Atunci când construiești fundația unei clădiri, îți recomandăm să acorzi atenție supravegherii șantierului în fiecare etapă a procesului. O monitorizare atentă îți va permite să previi apariția fisurilor, scufundărilor sau instabilității structurale care ar putea afecta clădirea ta pe termen lung.