260 poliţişti şi 87 autospeciale veghează Floriile

 

De sărbătoarea Floriilor peste 250 de poliţişti vor fi la datorie pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice. Poliţiştii vor fi prezenţi pe principalele artere rutiere, în localităţile urbane şi rurale, în special în zona lăcaşurilor de cult  sau a altor locuri de pelerinaj şi zone de agrement, pentru prevenirea oricăror evenimente neplăcute, anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
politisti botosaneni in strada de Florii
De sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută şi ca Sărbătoarea Floriilor, vor avea loc manifestări religioase şi culturale, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros şi un aflux important de persoane spre localităţile şi zonele de agrement, care impun adaptarea corespunzătoare a activităţilor specifice desfăşurate de structurile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani.
Astfel, în această perioadă, au fost stabilite măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică.
Pe lângă dispozitivul curent, peste 250 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale, folosind 87 de autospeciale, vor acţiona zilnic pentru prevenirea producerii oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor.
Dispozitivele de ordine şi siguranţă publică organizate în această perioadă vor acţiona cu precădere în proximitatea lăcaşurilor de cult.
De asemenea, în ziua de Florii, 42 de poliţişti din cadrul structurilor rutiere, folosind 16 autospeciale (dintre care 13 dotate cu echipamente de măsurare a vitezei ), vor acţiona pe 12 tronsoane intens circulate ale drumurilor naţionale şi judeţene, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizării circulaţiei şi combaterii vitezei excesive.
CITEŞTE ŞI:
 Poliţia: razie de week-end în judeţ cu ploaie de amenzi la scandalagii