2500 de participanți la Zilele Nordului

Trei zile de festival, două de rupere de nori și 2500 de participanți la cele 50 de concerte și evenimente ale Zilelor Nordului din acest an.

 

„În vremuri de pandemie, sub ploi torențiale, aceasta a fost prima ediție integral pe bilete. Nu au fost auspicii grozave, dar, datorită echipei, invitaților și publicului, atmosfera a fost excelentă, discuțiile la fel, iar viitorul rămâne deschis. ZN a fost locul din nou locul de reîntâlnire de care mulți aveam nevoie. Acum ne mutăm atenția către reconstrucția Primei Școli sătești de stat din Moldova și pregătirea următoarei ediții a Zilelor Nordului”, declară Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.

 

 

Concerte în Poiana Teioasa, la Conacul Balș și Casa de Cultură

 

Subcarpați și Zdob și Zdub au adunat câte 1.000 de oameni în Poiana Teioasa, în pofida vremii nefavorabile. Pe scena din Poiană au mai urcat The Kryptonite Sparks, Baba Dochia, Melting Dice, Sea Section și DJ-ii Spacenoodles și Amza b2b Alinescu.

 

La Conacul Balș au concertat Doru Trăscău și Andrei Zamfir de la The Mono Jacks, iar concertele cu Dan Byron și Mircea Baniciu au fost mutate, din cauza ploii, la Casa de Cultură, desfășurându-se la capacitatea maximă a sălii.

 

 

Teatru, filme, conferințe, ateliere

 

Conacul Balș și Casa de Cultură au găzduit patru reprezentații de teatru cu trupele independente Texte bune în locuri nebune, Atelierul de Teatru, Drama Club și Frilensăr, iar serile din oraș s-au încheiat cu proiecțiile a trei filme premiate în acest an pe cele mai mari scene internaționale: Încă un rând (Oscarul pentru cel mai bun film străin), Privește către cer (Premiul FIPRESCI la Berlinale) și Succes de public (Comedia anului la European Film Awards).

 

Întâlnirile, conferința anuală a festivalului, i-a adus în acest an în fața publicului pe poeta Svetlana Cârstean, actrița Diana Buluga, scriitorul Lucian Dan Teodorovici și muzicianul Doru Trăscău, într-o dezbatere pe tema din acest an a festivalului: infinit indefinit - cum se schimbă identitatea noastră și a micilor comunități în lumea în schimbare alertă de azi.

 

Artiști și manageri culturali din toată țara au susținut ateliere creative adresate în elevilor din regiune: video mapping cu Andrei Cozlac, educație vizuală cu Ioana Brăilescu, educație muzicală cu Izabela Vieriu, scriere și creativitate cu Florentina Toniță, incubatorul de lectură cu Svetlana Cârstean, film cu Raluca Bugnar, film documentar cu Sorin Florea, atelier de teatru cu Ela Nistor, ateliere de patrimoniu cu Mihai Bulai. Atelierele sunt susținute prin programul „În Stare de Bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

 

 

Sport și călătorii

 

Probele de MTB și Trail din cadrul Maratonului Nordului din acest an s-au desfășurat în condiții meteo dificile, dar au adunat câte 200 de participanți la Pomârla și Teioasa, inclusiv câțiva sportivi din afara țării.

 

Ediția din 2021 a festivalului a propus participanților șase Tururi ale Nordului în regim self-drive (Nordul Extrem, Enescu 140, Eminescu să ne judece, Bucovină, plai cu flori, Vechile capitale, Orașul Domnițelor) și două organizate și ghidate de către Asociația Nord în parteneriat cu Iași.Travel (Descoperă Nordul și Darabani City).

 

 

Planuri pentru 2022

 

Ediția a 8-a a Zilelor Nordului este organizată în parteneriat cu Banca Transilvania, Iulius Mall, Primăria Darabani, Primăria Pomârla și Radio Guerrilla, cu sprijinul: Darex Auto, Aqua Carpatica, Cadasplan Solutions, Piatra Chiș, Pirania, Sagrod, Gecor Group, Old School Pub, Carpatis, Miracom, Voronskaya, Power Line, Casa Andrei.

 

Ediția a noua a Zilelor Nordului va avea loc între 12 și 14 august 2022. Organizatorii anunță că line-up-ul muzical va fi unul internațional, iar agenda de ateliere și activități pentru participanți se va îmbogăți cu subiecte și școli de vară noi.

 

2022 este și anul dedicat clăcilor pentru reconstrucția Primei Școli sătești de stat din Moldova, pe care Asociația Nord le pregătește împreună cu Ordinul Arhitecților din România, Filiala Nord-Est, și cu Primăria Darabani. Școala, înființată la Darabani în 1841, va fi reconstruită folosind exclusiv tehnici și materiale tradiționale, urmând să devină parte a Muzeului Nordului dedicată istoriei învățământului rural din Moldova și hub educațional pentru școlile din regiune.

 

Asociația Nord mobilizează comunitățile mici din Moldova pentru regenerare și dezvoltare locală prin cultură, educație, turism și sport. Înființată în 2014, Asociația a creat Muzeul Nordului, a reabilitat Poiana celor Patru Stejari ai lui Ștefan cel Mare, a contribuit la renovarea Școlii vechi de la Darabani, a Școlii Românești de Arte de la Cernăuți și a Casei Enescu de la Mihăileni și a derulat mai multe campanii pentru stimularea sportului în regiunea de Nord, pentru îngrijirea animalelor fără stăpân și pentru echiparea spitalelor din Botoșani cu materialele necesare în timpul stării de urgență pandemică.

 

Proiectul fanion al Asociației este festivalul Zilele Nordului, organizat la Darabani, cel mai nordic oraș din România, și în alte 20 de comunități mici din regiune.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store