25 de miliarde de la ministerul Elenei Udrea pentru CJ

 

Consiliul Judeţean a primit de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului 2,5 milioane de lei pentru programul de reabilitare, modernizare şi asfaltare a drumurilor de interes judeţean şi local. Executivul instituţiei a întocmit deja un proiect de hotărâre prin care urmează să se repartizeze fondurile pe lucrări aflate deja în curs.
Astfel, 1 milion de lei ar putea ajunge la DJ Corlăteni – Vorniceni, tot atâta la DJ de la Vorona şi 500.000 de lei la un drum comunal din Miorcani. „Reprezintă deocamdată o primă finanţare acordată judeţului de MDRT pentru a se plăti facturile restante, respectiv lucrările efectuate şi neplătite Sunt lucrări care au fost începute, sunt în curs şi aceste sume nu fac altceva decât să asigure achitarea unor restanţe, urmând pe seama unor alocări noi să putem să continuăm lucrările”, a afirmat Mihai Ţâbuleac. Proiectul de hotărâre va fi supus dezbaterii plenului CJ la şedinţa de săptămâna viitoare. Dacă el va fi adoptat în forma actuală se vor putea continua lucrările contractate de SC Transporturi Auto SA la celebrul drum distrus de camioane de la Vorona.
CJ a mai primit alte 658.000 de lei de la Ministerul Sănătăţii pentru reabilitarea secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean.