Și-a dedicat întreaga viață chirurgiei, peste 60 de ani. La 81 de ani, prof. Chipail încă opera. Avea mâna sigură, o tehnică rapidă și fără cusur, curaj și determinare. A format generații întregi de chirurgi la Facultatea de Medicină.

Fără să fie un taciturn, nu îi plăcea să vorbească mult, obişnuia să spună „Lasă tăgada mon cher şi treci la treabă!”. Şi-a învăţat discipolii să muncească fără cruţare într-un spirit al onestităţii fără concesii faţă de bolnavi şi faţă de profesie.

S-a născut pe 15 februarie 1905, în satul Cucuteni, comuna Durnești, județul Botoșani.

S-a stins din viață la 92 de ani, în Iași, în ziua de 2 august 1997.

A venit pe lume și a crescut într-o familie de fruntaşi ai intelectualităţii rurale. Părinţii săi (tatăl preot), cărora le-a purtat o vie recunoştinţă, i-au oferit o educaţie sănătoasă, bazată pe principii de conduită morală ireproşabilă, de la care nu s-a abătut nici o clipă în tot cursul vieţii.

Şcoala primară a început-o în satul natal şi a terminat-o la Iaşi, după care a urmat cursurile Liceului Internat „Costache Negruzzi”.

În 1924 a intrat prin concurs la Facultatea de Medicină din Iaşi (era primul an când admiterea în facultate avea loc prin concurs), pe care a absolvit-o în 1930.

A urcat toate treptele profesionale prin concursuri: intern, secundar şi, în 1942, la 37 ani, medic primar.

În 1944 ocupă prin concurs postul de profesor la Clinica a III-a Chirurgicală a Facultăţii de Medicină din Iaşi, la conducerea căreia s-a aflat pentru peste trei decenii, până în momentul pensionării (1974).

După pensionare a continuat să opereze până în anul 1986. O viaţă de chirurg cu activitate neîntreruptă timp de aproape 60 de ani.

”Fiind dăruit de Dumnezeu cu valenţe intelectuale, morale şi fizice excepţionale, Prof. Chipail a reprezentat una din figurile cele mai proeminente ale chirurgiei româneşti de după război. A fost un clinician desăvârşit şi un operator curajos, practicând o chirurgie de avangardă”, potrivit lui Cristian Dragomir în volumul “Ctitorii prestigiului – 125 de ani de învățământ medical superior la Iași”.

Impresionează volumul imens al activităţii sale operatorii (aproximativ 30.000 intervenţii) şi sfera foarte largă de activitate în cadrul a ceea ce încă numim „chirurgie generală”: de la apendicectomii la gastrectomii totale, de la hernii la tiroidectomii şi timectomii, de la intervenţii ortopedice la intervenţii pe cord.

Prof. Chipail a efectuat prima comisurotomie pe cord închis la Iaşi în 1954.

”Când eram copil, auzeam vorbindu-se în casă de profesorul Chipail. Străbunica mea şi-l amintea frecvent. Au fost consăteni în Durneştii/Cucutenii Botoşanilor. Părintele Chipail, preot cu „veritabil talent“, a fost, multă vreme, în copilăria mea, un personaj. Mai mare fiind, îl auzeam pe unchiul meu povestind de întâlnirile sale cu Profesorul, pe strada Lăpuşneanu, în Iaşi şi despre cum îşi ridica pălăria atunci când era salutat”, povestește după mulți ani un alt medic, dr. Richard Constantinescu.

Tot dr. Richard Constantinescu povestește cu, student fiind, îi face o vizită medicului Chipail: ”M-a întâmpinat doamna profesor Asia Chipail (fiica marelui profesor de neuropsihiatrie de odinioară, Leon Ballif). „Ce mai face Coco?“, m-a întrebat. Apoi, m-a poftit în biroul Profesorului, unde, pe lângă biblioteca impresionantă, am remarcat şi mai multe tablouri valoroase. Pallady, Petraşcu, Luchian. Pallady i-a oferit Profesorului, după ce a fost operat, un tablou (Autoportret, cu dedicaţie). A apărut la un moment dat profesorul Chipail. Cu toate că mă aflam pe un fotoliu, picioarele-mi tremurau. Profesorul era lângă mine. Mi-a întins mâna. Am discutat minute bune cu domnia sa. Se plângea nu de altceva, ci de faptul că nu mai poate citi, fiindcă nu mai vede bine. În plus, îl mai chinuia o nenorocită de „insufişienţă respiratorii“. L-am vizitat în două rânduri. Îmi spunea că toţi l-au uitat, inclusiv cei pe care i-a format. Mi-a oferit câteva fotografii, pe una scriindu-mi, cu mâna tremurândă, câteva cuvinte”.

"Nu ai copii acasă? Ia banii de aici"

Practica o chirurgie de mare anvergură, opera rapid şi sigur cu o tactică şi tehnică fără cusur. Nu a fost niciodată dominat de teama insucceselor, ceea ce i-a permis abordarea cazurilor limită, rezolvarea complicaţiilor, prin reintervenţii şi decizii rapide şi eficiente la patul bolnavului sau în sala de operaţie.

”Spunea uneori: prostia, chiar atunci când reuşeşte, tot prostie rămâne! Respecta el însuşi şi cerea colaboratorilor o măsură a lucrurilor, dar mai ales o bună credinţă. Pentru profesor buna credinţă însemna totul: muncă, echilibru în comportament şi profesie, dar mai ales cinste”, spune Cristian Dragomir în volumul “Ctitorii prestigiului – 125 de ani de învățământ medical superior la Iași”.

Bejinaru Viorel povestește o întâmplare care spune mult despre caracterul celebrului medic:

”Mama mea a fost operată de ulcer de domnul profesor în anii '60. Avea numai cuvinte de laudă despre caracterul acestui om. Sfătuita de cunoștințe, mama a încercat să îi ofere bani ca mulțumire, în acel moment domnul profesor a ridicat tonul și a întrebat-o: "Nu ai copii acasă? Ia banii de aici". S-a simțit foarte, foarte jenată. Mi-a povestit mai multe despre el confirmând marele său caracter. Dumnezeu să-l țină în dreapta sa!”.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: