1,5 milioane de euro pentru obezi

 

Direcţia de Sănătate Publică a efectuat demersurile necesare pentru implmentarea uniui proiect cu finanţare de la Guvernul Norvegiei cu o valoare totală de 1,5 milioane de euro. Acţiunea sub dezideratul „Alimentaţia Sănătoasă şi activitatea fizică în rîndul copiilor şi adolescenţilor din România” va fi derulat la Botoşani pe o perioadă de un an de zile, cu termen de finalitate în data de 30 aprilie 2011.

lansare proiect DSP

Sunt proiecte care să aibă un efect în starea de sănătate aCristina Vlad populaţiei, obiectivele proiectului este să sprijinim copiii şi adolescenţii prin persoanele care îi înconjoară, respectiv părinţi, educatori, profesori sau medici să mănînce sănătos şi să facă activitate fizică, aceşti doi factori alimentaţie sănătoasă şi mişcare fizică sunt factori de protecţie în prevenirea bolilor cronice”, a declarat Cristina Vlad, lider de proiect.

La nivelul judeţului Botoşani, potrivit statisticilor, numărul persoanelor care suferă de afecţiuni cauzate de alimentaţia nesănătoasă a înregistrat o Lidia Onofreiuşoară scădere, însă potrivit specialiştilor, există un risc ridicat mai ales în rîndul copiilor care se alimentează incorect şi nu fac mişcare fizică.

În statistici dacă în 2008 erau 284 de cazuri la grupa de vîrstă 1-14 ani, în 2009 sunt undeva 187 de cazuri privind obezitatatea, sunt un pic în scădere, mai sunt însă şi celelalte afecţiuni care cauzează obezitatea datorate unei alimentaţii nesănătoase şi atunci trebuie să tragem un semnal de alarmă pentru a preveni diversele afecţiuni pe termen lung”, a afirmat şi Lidia Onofrei, purtător de cuvînt DSP.

Evolutia bolilor datorate si unui stil de viata nesanatos la nivelul judetului Botosani la grupele de varsta 0-1 an si 1 -14 ani:

DIABET

NR. CRT

2007

2008

2009

1.

CAZURI NOI

6

13

10

2.

RĂMAŞI

20

33

34

3.

URBAN

8

18

19

4.

RURAL

12

15

15

OBEZITATE

NR. CRT

VARSTA

2007

2008

1.

0- 1an

1

1

2.

1- 14 ani

242

184

ALTE AFECTIUNI DATORATE UNEI ALIMENTATII NESANATOASE

NR. CRT.

AFECTIUNI

VARSTA

2007

2008

1.

Avitaminoza A

0- 1 an

1- 14 ani

1

1

-

1

2.

Rahitismul evolutiv

0- 1 an

1- 14 ani

39

184

27

194

3.

Carenta in vitamina D

0- 1 an

1- 14 ani

32

83

24

92

4.

Alte avitaminoze

0- 1 an

1- 14 ani

1

89

-

144

5.

Carenta in calciu

0- 1 an

1- 14 ani

35

522

31

620

6

Alte carente

0- 1 an

1- 14 ani

1

273

4

176