Inconştienţă, dorinţă de adrenalină sau pur şi simplu nepăsare?! Unii tineri îşi fac de cap pe străzile din Botoşani cum ştiu ei mai bine.
Sâmbătă 14 octombrie 2017, în jurul orei 00.00 a fost depistat în trafic un tânăr de 20 de ani în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Flămânzi. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autorizaţia de circulaţie provizorie este expirată din data de 17 august 2017.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Judeţean Botoşani pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
A doua zi, se repetă povestea doar că într-o altă localitate. Duminică în jurul orei 11.00, a fost depistat în trafic, pe drumul naţional DN 24 C, un bărbat de 28 de ani din municipiul Botoşani, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe raza localităţii Bădiuţi. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere .