ZIUA stabilită la nivel național în care „NU s-a dat voie” să se moară în accidente rutiere

Timp de o săptămână, la nivelul județului Botoșani a fost desfășurată o amplă acțiune în trafic pentru reducerea accidentelor rutiere.

 

Este vorba despre perioada 16 - 22 septembrie când la nivelul județului Botoșani s-a desfășurat proiectul „ROADPOL Safety Days”, aflat la a patra ediție.

 

A fost destinat conștientizării tuturor participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun în momentul în care nu respectă normele rutiere, în vederea adoptării unei conduite responsabile și preventive la volan.

 

Astfel, în fiecare zi, s-a acționat punctual, pe diferite teme, respectiv viteză, alcool, nefolosirea centurii de siguranță, folosirea telefoanelor mobile fără dispozitiv ”hands free”, neacordare prioritate vehicule, neacordare prioritate pietoni, abateri ale pietonilor și abateri ale bicicliștilor.

 

„O particularitate a acestei acțiuni a fost reprezentată de ziua de 20 septembrie, care a fost stabilită la nivel național, s-a stabilit obiectivul ca această zi să fie ziua fără persoane decedate în accidente rutiere, obiectiv care a fost îndeplinit în județul Botoșani, unde am registrat un singur accident ușor”,

cms Ionuț Apostol, ofițer coordonator al Compartimentului Evidența Abateri, Sistematizare Trafic

 

În această zi numărul polițiștilor prezenți în trafic a fost mărit. S-a făcut uz de toată aparatura specifică activității polițienești, de la radar la drug-test sau etilotest.

De asemenea, autospecialele inscripționate ale MAI-ului au fost mai vizibile pe drumurile publice ale județului.

 

În total, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 425 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute 97 de permise de conducere.