Se împlinesc 202 de ani de la înființarea Poliției Române și de când au început practic măsurile de asigurare a siguranței comunității.
De-a lungul anilor instituția a avut parte de îmbunătățiri multiple, uman dar și pe parte de dotare, tehnica de investigație fiind adaptată în raport cu evoluția tehnologiei.
Astăzi, polițiștii au la dispoziție aparatură sofisticată pentru investigațiile criminalistice complexe, dotări în parcul auto pentru a se deplasa prompt acolo unde sunt solicitați dar și echipamente proprii de protecție.
O parte din tehnica aflată în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a fost etalată timp de două ore, în intervalul 10:00 – 12:00 pe Pietonalul Unirii, astăzi, 25 martie 2024, de ziua Poliției Române.
Mai exact, botoșănenii, elevi preponderent s-au putut familiariza cu tehnica din dotarea Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS).
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară și Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat ateliere de siguranță personală și educație rutieră. Polițiștii rutieri au ajuns în zonă cu autospecialele cu care încearcă să mențină drumurile sigure.
De asemenea, în zonă au putut fi văzuți și prefectul Sorin Cornilă precum și Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, însoțiți de inspectorul șef Tudor Costîn, comandantul Poliției dar și de adjunctul acestuia, Ioan Aniței.
Și bineînțeles șefii celorlalte structuri aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Rămâneți pe Botoșăneanul pentru a afla și despre alte momente surpriză care au fost pregătite de Ziua Poliției, la Botoșani.