Ziua NATO la Botoșani cu oficialități zgribulite de frig – GALERIE FOTO & VIDEO

10 ani au trecut de la aderare României la NATO și semnarea tratatului de alianță  Nord – Atlantic. Momentul a fost marcat și la Botoșani, într-o zi de primăvară cu temperaturi de iarnă și cu oficialități zgribulite de frig.

 

Manifestațiile care s-au ținut pe strada Ștefan Luchian, în apropierea sediului PSD și în fața Cercului Militar au fost anunțate pentru ora 9:45 de către reprezentanții Prefecturii însă coloana cu șefii orașului și județului și-a făcut apariția aproape de ora 10:00. În sfertul de oră de așteptare, militarii aflați în coloană se foiau de pe un picior pe celălalt. Un altul, a scăpat, din cauza frigului, drapelul.
Ulterior după ce prefectul a dat onorul militar și s-a prezentat un scurt istoric al momentului aderării, iar un cadru al Garnizoanei Militare a dat citire numelor ostașilor români care au căzut în luptă, urmat de un moment de reculegere.
În rândul oficialităților botoșănene, fruntea formată de prefectul Costică Macaleți și șefi militari a fost urmată de o ploaie de PSD-iști, directori ai unor instituții publice deconcentrate de la Botoșani printre care erau rătăciți și câțiva liberali sau membri ai PC.
Consiliul Județean a fost reprezentat de vicele PDL, Cristian Achiței iar Primăria de viceprimarul Cosmin Andrei. Discursurile au fost în mare parte scurte pentru a nu fi lungită staționarea în frig, cu unele excepții, iar după defilarea militară toată suflarea s-a împrăștiat spre case. (G.E.)
CITEȘTE:
 ACUM : Stradelă închisă pentru 10 ani de NATO, oficialităţile se lasă aşteptate – FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]