Ziua Icoanei la o cunoscută mănăstire din Botoșani: O legendă creștină care adună la un loc mii de credincioși

Călugării de aici păstrează în evlavie ziua de 23 septembrie - Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, pe care o numesc și Ziua Icoanei.

 

Luni, 23 septembrie 2019, Mănăstirea Gorovei își serbează hramul Icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul.

 

Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de către Prea Sfințitul Calinic Botoșăneanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, începând cu ora 9.00.

 

”Vă așteptăm să participați la această frumoasă sărbătoare și să vă bucurați de binecuvântări arhierești. La sfârșitul slujbei se vor citi rugăciuni de dezlegare a tuturor păcatelor de către arhiereu și se va merge în procesiune în jurul mănăstirii, cu Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul”,

Arhim. Timișag Teofil, starețul Mănăstirii.

 

Icoana de la Mănăstirea Gorovei este păstrată la mare cinste și atrage an de an mii de credincioși.

Legenda spune că, în urmă cu aproape trei secole, călugării de la Mănăstirea Dragormirna se osteneau să facă un adăpost pentru albine. Pentru că de zile în șir auzeau lângă un stejar troparul Sfântului Ioan Botezătorul, într-o zi au prins a săpa la rădăcină. Acolo au găsit icoana Sfântului, locul devenind apoi temelia primei biserici din lemn.

 

Călugării de la Gorovei păstrează în evlavie ziua de 23 septembrie - Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, pe care o numesc și Ziua Icoanei. Pentru că zorii mănăstirii de la Gorovei au răsărit atunci când de la rădăcina stejarului a ieșit la lumină Icoana sfântă a ocrotitorului Ioan Botezătorul.

 

Programul slujbelor:

 

-Duminică, 22 septembrie, ora 17.00 - Slujba privegherii în cinstea zămislirii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

-Luni, 23 septembrie, ora 07.30 - Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și slujba Ceasurilor

-Ora 9.00 - Slujba Sfintei Liturghie, Cuvânt de învățătură și Rugăciuni de dezlegare citite de arhiereu

-Ora 12.00 - Imnul Acatist al Icoanei Făcătoare de Minuni a Sfântului Ioan Botezătorul de la Mănăstirea Gorovei și Procesiune în jurul mănăstirii.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store