În fiecare an, pe data de 25 octombrie se sărbătorește Ziua Armatei Române. Din cauza pandemiei de COVID, manifestările au avut loc însă într-un cadru restrâns.
La Botoșani evenimentele au avut loc la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial din incinta Unității Militare 01251 din strada Petru Rareș.
Prefectul Dan Nechifor a primit Onorul Gărzii Militare, iar după intonarea Imnului Național a avut loc un scurt moment religios.
Singurul discurs i-a aparținut colonelului Corneliu Titiliuc, șeful Garnizoanei Militare Botoșani, care citit mesajul lui Daniel Petrescu, șefului Statului Major al Apărării. Militarii aveau măști, iar în mână țineau armele.
De asemenea, au depus jerbe de flori Garnizoana Militară, Instituția Prefectului, Consiliul Județean și Primăria Botoșani dar și structurile MAI. Având în vedere situația epidemiologică, fiecare instituție și-a desemnat un singur participant.
Prefectura a fost reprezentantă de prefectul Dan Nechifor, Primăria Botoșani de primarul ales Cosmin Andrei, iar Consiliul Județean de către Doina Federovici.
Ultimii doi sunt de altfel la prima manifestare de acest gen în calitate de primar respectiv președinte de Consiliul Județean.
Festivitatea a durat aproximativ 30 de minute. Pe parcursul întregii ceremonii a plouat mocănește.
După încheierea manifestării prefectul Dan Nechifor a transmis un mesaj:
25 octombrie- ziua în care rememorăm actele de eroism ale ostașilor români pentru apărarea patriei! 25 octombrie- reper de curaj, sacrificiu și onoare pentru ca noi, astăzi, să ne bucurăm de pace și libertate!
Respectul, recunoștința și aprecierea mea se îndreaptă deopotrivă către înaintașii noștri care s-au jertfit și au dat dovadă de cel mai nobil sentiment, - iubirea de patrie-, și către militarii de astăzi care își demonstrează curajul, profesionalismul și devotamentul în misiunile internaționale! La mulți ani Armatei Române!
Organizația manifestației a fost surprinzătoare în condițiile în care în 2020 toate acțiunile de acest fel au fost anulate, iar sâmbătă, 24 octombrie s-a anunțat cel mai mare număr de infectări la un interval de 24 de ore, pentru Botoșani, respectiv 127 de pacienți cu teste pozitive de SARS-COV-2.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: