Prefectul județului Botoșani s-a întâlnit în această dimineață cu membrii comisiilor de verificare a centrelor rezidențiale autorizate, destinate persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și a celor destinate copiilor.
Într-un comunicat de presă transmis reprezentanții Prefecturii Botoșani se menționează că ședința care a avut loc în Sala Ștefan Luchian din Palatul Administrativ, au participat reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Botoșani, Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani, Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Botoșani, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, Comisariatului Judeţean pentru Protecția Consumatorilor Botoșani, Direcției de Sănătate Publică a Județului Botoșani, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani și Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoșani.
În cadrul întâlnirii s-au analizat rezultatele verificărilor efectuate ieri, 13 iulie 2023 și au fost au fost prezentate problemele identificate în cele 25 centre verificate, toate finanțate din sistemul public. Au fost constatate următoarele deficiențe:
În timpul verificărilor efectuate, ieri, 13 iulie 2023, reprezentanții instituțiilor care fac parte din comisia mixtă de control au aplicat următoarele măsuri:
La nivelul județului Botoșani funcționează 68 de centre rezidențiale autorizate destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și copiilor, dintre care 57 finanțate din sistemul public și 11 private. Până acum au fost verificate 55 de centre, 48 finanțate din sistemul public și 7 private.