Zilele Orașului încheiate cu un senzațional foc de artificii, Cornișa blocată de aproape 10.000 de botoșăneni – VIDEO & GALERIE FOTO

Zilele de sâmbătă și duminică au fost cele în care densitatea botoșănenilor prezenți la Cornișa a fost una de nivel extrem de ridicat.

Aproximativ 10.000 de persoane au participat la eveniment în fiecare dintre aceste două zile.

 

 

Atmosfera a devenit una cu adevărat frumoasă la momentul în care pe scenă au urcat cei trei artiști din trupa 3 Sud Est. A fost momentul serii și poate al întregului eveniment pentru că, așa cum spunea și prezentatorul de pe scenă, muzica lor a fost coloana sonoră a adolescenței pentru mulți dintre participanți.

 

Înainte de 3 Sud Est, scena i-a aparținut Andreei Bănică însă artista de 44 de ani mai degrabă a interacționat cu publicul decât să-și cânte melodiile. La final a povestit că i-a plăcut la Botoșani și că ar mai vrea să revină.

 

După concertul trupei 3 Sud Est, Zilele Orașului Botoșani, ediția 2023 au fost încheiate cu foc de artificii.

Primarul Cosmin Andrei a urcat pe scenă și a numărat cu botoșănenii lansarea exploziei de luminițe și le-a urat „la mulți ani” de ziua orașului.

 

 

„La mulți ani, botoșăneni! Hristos a Înviat! Sper că ați avut parte de trei zile de spectacole așa cum v-ați dorit. Aș vrea să le mulțumesc forțelor de ordine care au asigurat buna desfășurare a acestui eveniment și aș vrea ca împreună cu băieții de la 3 Sud-Est, împreună cu dvs să încheiem acest spectacol, aceste zile ale municipiului Botoșani cu un foc de artificii care sper să fie pe placul dvs!”,

Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.

 

La final, coloane întregi de persoane se deplasau pietonal sau cu mașinile către oraș. Primarul a promis că va crea căi de acces mai facile pentru botoșănenii care vor să ajungă la Cornișa la astfel de manifestații.