Botoșănenii chiar vor avea de unde să aleagă printre evenimentele ce au fost programate pentru zilele în care este sărbătorit orașul Botoșani.
De la concerte cu artiști de top, la piese de teatru sau recitaluri cu muzicieni celebri, de la sarmale cu cozonac la momente de pioșenie, la Biserica Sfântul Gheorghe.
Printre spectacolele deja anunțate de Primăria, un altul organizat de Uniunea Armenilor din România este programat pentru sâmbătă.
La Casa de Cultură a Sindicatelor va avea loc un concert susținut de cunoscutul muzician Harry Tavitian.
”Mai avem două spectacole care vor avea loc la Casa Tineretului acolo unde activează Teatrul Mihai Eminescu și la Casa Sindicatelor unde avem un concert de blues. Intrarea este gratuită pentru ambele evenimente carevor avea loc în ziua de sâmbătă, 22 aprilie de la ora 18:00, intitulat ”De la blues la rezonanțe jazz”, artist Harry Tavitian”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Un alt spectacol este programat pentru ziua de duminică, astfel că botoșănenii interesați pot merge la teatru și mai apoi se încadrează să ajungă la recitalul lui Alex Velea.
”Teatrul Mihai Eminescu are un spectacol cu intrare gratuită pentru botoșăneni în cadrul Zilelor Orașului Botoșani, piesa este ”Cerere în căsătorie” pe data de 22 aprilie, ora 18:00. De asemenea, tot Teatrul Mihai Eminescu a mai pregătit o premieră pentru ziua de 23 aprilie, de la ora 19:00”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
„Cartofi prăjiți cu orice” se numește spectacolul ce se va juca în premieră pe scena botoșăneană.
Primăvara aceasta Zilele Orașului au parte de, probabil cel mai diversificat program artistic din ultimii ani cu artiști precum Loredana, Alex Velea și Antonia, Lora & Band, Pavel Stratan, Fără Zahăr și Ion Suruceanu.