S-a întîmplat chiar în ziua votării. Unul dintre liderii democrat-liberalilor a scăpat printre dinţi o ameninţare ceva de genul „nu-i nimic, asta-i viaţa, ne mai întîlnim”. A fost completat mai apoi de alt PD-L - ist care a rostit cîteva cuvinte cu subînţeles. S-a degajat aşa un reproş de genul „sînteţi de-ai PSD-ului”. Şi unul şi celălalt erau supăraţi că au văzut şi citit ceva 100% adevărat. Nu le convenea însă că omul nu a rămas doar cu văzutul şi chiar a şi scris-o. Ba mai mult, jurnaliştii au avut curajul să le reproşeze chestia cu „nemernicii”. Aşa că au devenit ziarişti social-democraţi.
Aceeaşi ziarişti social-democraţi care în urmă cu vreo cinci ani, într-o presă ce puţea a social-democraţie neocomunistă aveau curajul să scrie, de exemplu, că primarul PSD Florin Egner coboară bannerele liberalului Cătălin Flutur din oraş. Aceeaşi ziarişti care într-un judeţ în care mai rămăseseră doar vreo 10 primari neintraţi în partidul stat de la acea dată scriau că la zeci de botoşăneni li s-au luat cheile de la ANL-uri după ce primarul PSD le-a împărţit doar ca să vadă un secretar de stat cum se inaugurează blocuri la Botoşani. Aceeaşi jurnalişti care se întîlneau cu Mihai Ţîbuleac prin oras, iar acesta nu îşi ascundea mirarea că a intrat în ziar cum îşi bat joc PSD-iştii de Vinalcoolul pe care îl conducea. Aceeaşi ziarişti care scriau că aşa-zisa inaugurare social-democrată a lucrărilor de la Sala Polivalentă nu era decît un teatru ieftin de campanie electorală. Aceeaşi jurnalişti care ani de zile, în care Poliţia, Parchetul, DNA-ul şi chiar PD-L – iştii de acum nu aveau curajul să mişte un deget, scriau cum zeci de miliarde din banii publici ajung în buzunarele prea încăpătorare a mai marelui PSD din Botoşani, Constantin Conţac.
Sînt oameni care atunci îşi riscau poate locurile de muncă date fiind orientările mai mult decît clare ale patronilor, dar care, aşa cum puteau, băgau prin ziare ce mai fac liberalii şi democraţii. Sînt oameni care protestau cum puteau, de exemplu, refuzînd să scrie un mesaj electoral al primarului PSD.
Iar social-democraţii de atunci ameninţau, sunau şefii, dădeau jurnalişti afară, erau îmbătaţi de atîta putere, respirau o aroganţă pustietoare. Şi asta pentru că mai erau încă oameni care aveau curajul să scrie şi lucruri adevărate, nu doar pupăciuni dorsale. Din nefericire, la atîţia ani de atunci, se comportă tocmai asemeni celor care îi înfierau la acea dată . Par conduşi de principiul „dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră”.
Sigur, poţi să dai un jurnalist afară pentru că refuză să îţi mai bage în jurnal ştiri despre partid. Poţi chiar să pui şi umărul la fabricarea unui dosar penal care este o ruşine pentru justiţia botoşăneană. Dosar care, culmea coincidenţei, ajunge să fie instrumentat de o rudă a unui consilier de la tine din partid. Poţi să faci toate astea şi chiar mai mult decît atît. Un singur lucru nu o să poţi face niciodată : nu o să-l poţi opri să gîndească pentru că nu poţi să îi iei mintea. Asta doar Dumnezeu o poate face.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
