Instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale au obligaţia arborării drapelului României în bernă în ziua de vineri, 2 septembrie.
Prin intermediul unui comunicat de presă, prefectul Dan Nechifor atenţionează asupra necesităţii aplicării prevederilor hotărârii de Guvern aprobate în şedinţa de miercuri în memoria cetăţenilor români decedaţi în urma cutremurului din Italia din data de 24 august şi în semn de solidaritate cu poporul italian.
Conform actului normativ, obligaţia de arborare a drapelului naţional în bernă revine şi partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de cultură, dar şi instituţiilor de învăţământ de orice grad.
Aceeaşi cerinţă este adresată punctelor de trecere a frontierei, gărilor şi autogărilor.
Şi judeţul Botoşani a pierdut un cetăţean în tragedia din Italia. Maricica Iosub din comuna Avrămeni va fi înmormântată vineri, 2 septembrie, prefectul Dan Nechifor urmând să fie printre cei care o vor conduce pe ultimul drum.