O parte dintre pensionarii botoşăneni s-au opus dorinţei venită din partea propriilor rude de a-i interna într-un centru a statului unde să primească îngrijire la apusul vieţii. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) în acest an au fost înregistrate aproximativ 20 de astfel de cazuri.
Momentan în Centrul de Vârstnici „Sf. Ioan” din Bucecea sunt găzduiţi un număr de 12 bătrâni, alte două solicitări fiind în curs de instituţionalizare. Şi asta în condiţiile în care, în primăvara acestui an când acestei unităţi i-a fost schimbată destinaţia pentru a veni în întâmpinarea eventualilor beneficiari, pe listele de aşteptare se numărau peste 150 de persoane. O parte dintre acestea au refuzat măsura de instituţionalizare în timp ce, cei mai mulţi nu s-au încadrat criteriilor de
încadrare.
„Pe listele de aşteptare au fost peste 150 de persoane, dar în momentul în care începi să le ceri acte, mulţi au picat, fiind centru de vârstnici, ei nu trebuie să fie încadraţi în handicap, obligatoriu trebuie să aibă peste 65 de ani şi obligatoriu au început să se trieze, ba aveau 63 de ani, ba nu vroiau să vină, cred că cel puţin 20 de cazuri din cei de pe lista de aşteptare în momentul în care familia le-a spus, uite s-a inventat centru acesta pentru tine, ei au spus, nu, eu vreau să mor acasă, deci împotriva voinţei omului nu poţi să îl internezi, deci foarte multe cazuri înregistrate de refuz din partea beneficiarului”, a afirmat
Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC. Principalele criterii de selecţie a persoanelor vârstnice care ar putea fi găzduite într-un centru al statului se referă la vârsta potenţialului beneficiar care trebuie să fie peste 65 de ani dar şi la lipsa unui domiciliu stabil. Pensionarilor care sunt găzduiţi într-un astfel de centru, li se reţine o sumă din cuantumul pensiei de 602 lei, iar în cazul în care acest drept financiar este mai mic de acest prag, se procedează la reţinerea întregii pensii. La Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială din Leorda se află găzduite 62 de persoane, în timp ce la Dorohoi alte aproape 60.
(G.E.)