Zeci de şoferi amendaţi pentru nervi în trafic

 

Duminică, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au desfăşurat în municipiu o acţiune de combatere a încălcării normelor de circulaţie pe drumurile publice de către conducatorii auto care manifestă un comportament agresiv în trafic, punând în pericol siguranţa celorlalţi participanţi. Cu acest prilej au fost controlate 95 de autovehicule, 48 conducători auto fiind sancţionaţi contravenţional cu amenzi însumând aproape 7.000 de lei.

Astfel, în jurul orei 20.00 a fost identificat  Omar S., de 19 ani, care în timp ce conducea o Dacia pe strada Vîlcelei, în intersecţia cu Alexandru Donici a intrat în coliziune cu autoturismul marca Volkswagen condus regulamentar, pe drum prioritar, de către Daniel H. Faţă de Omar S. a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 360 lei pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, fiindu-i  totodată reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.