Zeci de orfani botoşăneni din centrele statului şi-au găsit părinţi - VEZI CUM

 

Cu toate că s-au născut sub semnul ghinionului şi au fost abandonaţi de cei care le-au dat viaţă, pentru zeci de copii botoşăneni cursul vieţii a fost schimbat radical în ultimii trei ani de zile. Ei au reuşit să părăsească centrele statului pentru a ajunge în căminul unor străini care însă i-au înconjurat cu dragoste şi le-au oferit de fapt ceea ce merită orice copil: dreptul la o copilărie fericită.

Drama unor cupluri în care unul dintre parteneri este infertil poate fi schimbată prin adopţia unui copil. S-a întâmplat şi la Botoşani cel puţin în ultimii trei ani de zile, când aproape 30 de copii abandonaţi au ajuns în sânul unor familii. Cu toate că procedura de adopţie este una îngreunată, unele dintre cuplurile de părinţi care şi-au dorit cu ardoare un copil au reuşit în cele din urmă să îşi împlinească visul. Practic, persoanele căsătorite care aleg să adopte un copil trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe obligatorii cum ar fi o situaţie materială stabilă, să fie proprietarii unei locuinţe, să aibă un cazier curat dar şi o stare de sănătate care să le permită creşterea şi îngrijirea unui copil. Nu în ultimul rând ei trebuie să treacă şi printr-o evaluare psihiatrică, aceste etape odată parcurse fiind acordat un atestat prin care părinţii sunt apţi de adopţii. Ei sunt trecuţi într-o bază de date comună la nivel naţional şi, în funcţie de profilul familiei şi cerinţele lor sunt făcute şi alegerile în rândul copiilor adoptabili din centrele de plasament. „Anul acesta în judeţul Botoşani 7 familii cu domiciliul în judeţul Botoşani au solicitat atestatul de familie aptă să adopte şi l-au primit, după realizarea evaluării. Alte două familii îşi întocmesc acum dosarul pentru evaluarea capacităţii de a adopta. E un număr foarte mic de familii dacă ne raportăm la cererile din anii trecuţi. Pentru 13 copii anul acesta am deschis procedura de adopţie internă, dar nu toate hotărârile judecătoreşti sunt acum definitive, aşteptăm finalizarea acestora pentru a putea parcurge etapele următoare pentru ei”, a declarat Cristina Fortoeş, coordonator compartiment adopţii, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Potrivit informaţiilor furnizate de specialiştii din cadrul Direcţiei Copilului, în decursul anului 2009 au fost adoptaţi un număr de nouă copii din centrele statului şi au primit atestat 10 cupluri de părinţi care au optat pentru adopţie. De asemenea, în decursul anului precedent, numărul copiilor adoptaţi a crescut la 12, iar cel al familiilor atestate la aproape 20. Reprezentanţii Direcţiei Copilului susţin că, pe parcursul acestui an numărul acestor solicitări sunt mai reduse, un motiv fiind şi modificările legislative care se anunţă la legea adopţiilor şi prin care procedurile ar putea fi mult mai facile.
Gabriela ERDIC