Zeci de oameni la coadă la deschiderea unui magazin în fostul Lidl din Calea Națională – GALERIE FOTO

Magazinul care face parte dintr-un lanț național a fost inaugurat în dimineața zilei de 1 octombrie 2020, în locul fostului Lidl care era situat pe Calea Națională.

 

Este vorba despre un nou punct de desfacere Altex care va funcționa într-un spațiu de peste 1.200 de metri pătrați, în urma unei investiții de peste 500.000 euro.

 

Deschiderea magazinului face parte din strategia retalier-ului de a oferi, în spațiile extinse, experiențe de cumpărare complete și acces la o gamă extinsă de produse și servicii, în condiții de maximă siguranță atât pentru clienți, cât și pentru angajați.

 

Noul centru de servicii Altex din Botoșani dispune de 50 de locuri de parcare și este amenajat în acord cu obiectivul retailer-ului de a reduce cât mai mult amprenta pe care magazinele din rețea o au asupra mediului.

 

Astfel, spațiul este dotat cu sisteme de iluminare cu LED, ecrane digitale și etichete electronice. Trecerea de la prețuri printate pe hârtie la prețuri afișate electronic asigură o mai mare vizibilitate a produselor și ofertelor la raft, maximizarea eficienței în schimbarea prețurilor, dar și îmbunătățirea experienței clienților în magazin.

 

La prima oră a dimineții deja zeci de botoșăneni au stat la coadă pentru a prinde promoțiile zilei organizate la deschiderea magazinului.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store