Pensie de peste 43.000 de lei pentru un singur botoșănean, în timp ce mii de vârstnici nu reușesc nici măcar să-și cumpere medicamente

Discrepanța dintre majoritatea bătrânilor care trăiesc din pensii insuficiente și ceilalți, care primesc pe cupoane sume chiar și de 40 de ori mai mari, continuă să se amplifice în județul Botoșani. Și, în ciuda eforturilor populiste ale politicienilor de a majora valoarea punctului de pensie la anumite perioade cheie, aceste măriri nu fac decât să adâncească diferențele uriașe.

 

21 de milioane de euro pentru pensiile județului 

 

Potrivit informațiilor furnizate de Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani, în luna septembrie a anului în curs, la Botoșani erau înregistrați 90.269 de pensionari botoșăneni, dintre care 77.854 provin din sistemul asigurărilor sociale de stat, iar diferența de 12.415 sunt pensionari agricultori.

 

 

107.400.739 de lei,

este suma totală plătită la Botoșani pentru acești pensionari. Sau echivalentul a 21 de milioane de euro.

 

Majoritatea pensionarilor se află la nivel minimal, cu pensii insuficiente pentru un apus de viață decent. Iar în actualul context socio-economic agravat de criza sanitară, majoritatea pensionarilor de la Botoșani abia dacă reușesc să-și achite facturile la utilități, să-și cumpere medicamente sau hrana zilnică necesară.

 

1.190 de lei (242 de euro),

este pensia medie plătită la Botoșani pentru foștii salariați din sistemul asigurărilor sociale de stat

 

și...

 

654 de lei,

este pensia medie pentru agricultori. Sau 133 de euro.

 

Pensionarii fără nicio grijă 

 

La polul opus se află foștii magistrați, ale căror venituri lunare calculate din contribuțiile către stat ajung să fie mai mari de câteva zeci de ori, față de pensiile medii din Botoșani.

 

Cele mai mari cuantumuri în cazul pensionarilor care au avut calitatea de magistrați sunt următoarele:

 

  • 43.680 lei (8.914 euro)
  • 31.269 lei (6.381 euro)
  • 25.824 lei (5.270 euro)
  • 24.950 lei (5.091 euro)
  • 24.795 lei (5.060 euro)

 

 

De asemenea, primele cinci pensii în cazul dosarelor din sistemul de asigurări sociale de stat sunt următoarele:

 

 

  • 16.915 lei (3.452 euro)
  • 14.620 lei (2.983 euro)
  • 11.305 lei (2.307 euro)
  • 9.535 lei (1.945 euro)
  • 9.414 lei (1.921 euro)

 

Cea mai mică pensie din țara noastră este în cuantum de 800 de lei, fiind cunoscută și ca pensie socială.

 

Cine primește pensie minimă ?

 

Fiecare asigurat, cu domiciliul in Romania, care are dreptul de a accesa o formă de pensionare a cărui pensie are valoarea sub nivelul maxim al indemnizației sociale, adică mai mică de 800 lei.

 

Astfel, un pensionar cu o pensie mai mică de 800 va primi o indemnizație socială care adunată cu valoarea pensiei va fi de 800 lei.

 

Sau 163 de euro.

 

În România femeile ies la pensie la vârsta de 60 - 63 de ani, iar bărbații la 65 de ani. Stagiul complet de cotizare pentru ambele sexe este de 35 de ani, iar cel minim de 15 ani.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store