Zeci de jandarmi şi control corporal la FC Botoşani – FC Snagov

 

Sâmbătă, 40 de cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean vor asigura ordinea publică în zona imediată şi apropiată a Stadionului Municipal cu ocazia desfăşurării meciului de liga a II - a, dintre echipele FC Botoşani şi F.C. Snagov. O parte dintre acestea se vor deplasa ulterior la Bucecea, cu prilejul desfăşurării partied Luceafărul Mihai Eminescu – Petrutub Roman din liga a III - a.

Jandarmii botoşăneni vor acţiona  pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice în zona apropiată a celor două stadioane, asigurarea măsurilor de ordine publică şi protecţia spectatorilor pe traseele de deplasare ale acestora de la limita exterioară a zonei apropiate până la intrarea în arenele sportive, intervenţia pentru restabilirea ordinii publice în cazul tulburării acesteia, pe traseele de deplasare, zona apropiată, imediată şi în interiorul arenelor sportive.

“Controlul corporal preventiv al persoanelor la intrarea în stadioane va fi executat în mod amănunţit de către jandarmi, acordând atenţie deosebită bagajelor, în vederea interzicerii introducerii în stadion a materialelor interzise de Legea 4/2008, a băuturilor alcoolice, obiectelor contondente, a substanţelor iritant-lacrimogene, inflamabile şi a celor explozive, a banerelor cu inscripţii care incită la violenţă, manifestări rasiste sau xenofobe”, se arată într-un comunicat al IJJ Botoşani.           
Persoanele depistate cu obiecte interzise sau cele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi cele care prin comportamentul lor incită la producerea de acte de dezordine, vor fi reţinute şi sancţionate contravenţional, fiindu-le interzis accesul în stadione.