Polițiștii de la Imigrări au desfășurat o activitate de informare în rândul acestor elevi.
În perioada 16-19 octombrie 2023, polițiștii de imigrări au organizat şi desfăşurat, la nivel județean, trei activități specifice de control pe linia legalității șederii străinilor pe teritoriul României, atât cu forţe proprii cât și în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu (Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani- Serviciul Rutier, Serviciul de Ordine Publică, Biroul Județean de Poliție Transporturi Botoșani, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani și Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani), scopul fiind prevenirea migrației ilegale.
Acțiunile au fost desfășurate la spațiile de cazare ale străinilor, dar și în gară, autogări și în zonele adiacente ale acestora.
Ca urmare a verificărilor efectuate nu au fost identificați străini în situații ilegale.
Tot în perioada de referință, polițiștii de imigrări, împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat o activitate de informare a străinilor aflați la studii în țara noastră.
Activitatea s-a desfășurat la Colegiul Economic "Octav Onicescu" din municipiul Botoșani și au participat 15 străini, cu vârste cuprinse între 15 – 18 ani, toți din Republica Moldova.
Aceștia au fost informați cu privire la condițiile în care pot fi prestate activitățile lucrative pe teritoriul României, precum și în ceea ce privește drepturile și obligațiile ce le revin în calitate de angajați.
În prezent, în județul Botoșani studiază aproximativ 30 de elevi, toți din Republica Moldova.