Festivitatea de absolvire a avut loc miercuri, 19 iunie 2024, la sediul unității de detenție din Botoșani.
Anunțul a fost transmis de către reprezentanții Penitenciarului Botoșani.
Redăm mai jos mesajul integral:
„Pentru unii a scrie de mână a devenit în vremurile noastre poate banalitate, însă pentru ei reprezintă unul dintre principalele obiective pentru care s-au înscris la școală.
„Am reușit să-i scriu nepotului meu o scrisoare, așa cum am știut eu cel mai bine. Așa îi pot transmite să nu fie ca mine!" și ne întinde o bucată de hârtie frământată în mâinile tremurânde.
Aceasta este reușita unuia dintre cei 84 de deținuți elevi care au finalizat clasele I-XI aferente anului școlar 2023-2024. Și-au dorit și au reușit să recupereze șansa la educație, la informațiile necesare în viața de zi cu zi.
Festivitatea de absolvire care a avut loc ieri la sediul unității noastre a reunit laolaltă conducerea instituției și specialiștii sectorului educației, a Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, reprezentat de inspectorul școlar general, Suruciuc Bogdan-Gheorghe și de către inspectorul școlar adjunct, Manolache Ciprian.
Din partea Școlii Speciale Sfântul Stelian Botoșani, reprezentarea a fost asigurată de către Secrieriu Loredana, director, profesorul Scutariu Mihai, precum și cadrele didactice care au asigurat derularea demersurilor instructiv-educative.”