Zeci de comercianți trimiși acasă de polițiștii locali: Vindeau în spații improprii păsări vii sau carcasă de miel

Au fost aplicate și amenzi pentru comerț neautorizat.

 

Având în vedere Planul de Acţiune întocmit la nivelul Serviciului Activitate Comercială și Cameră de Corpuri Delicte din cadrul Poliţiei Locale Botoşani cu privire la vânzarea ambulantă a cărnii de miel sau a produselor lactate în condiţii improprii pe căile de acces ale Pieţei Centrale, inclusiv în parcări, polițiștii locali au desfăşurat misiuni pentru identificarea comercianţilor neautorizaţi.

 

Astfel, poliţiştii locali au îndrumat către administraţie un număr de 34 comercianţi.

 

Aceștia ofereau spre vânzare produse agricole de sezon în faţa şi în lateralul magazinului Veritas (direct de pe paviment), pentru alocarea de locuri la mesele libere din piaţă astfel încât actul de comerţ să se realizeze în condiţii civilizate.

 

Alte 10 persoane care intenţionau să vândă păsări vii pe aleile de acces în piaţă au fost îndepărtate din zonă.

 

De asemenea, în parcarea supraterană din faţa magazinului BIG, poliţişti locali au depistat o persoană ce oferea spre vânzare carne de miel în carcasă, direct din autoturism. Pentru fapta sa, numitul M. M. a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 200 lei, deoarece vânzarea oricăror produse pe suprafeţele destinate circulaţiei pietonilor, parcărilor cu plată sau direct din vehicule fără acordul Primăriei municipiului Botoşani nu este permisă.