(P) După ce ani la rând a dedicat luna iunie copiilor, în 2023 Farmacia Anca și-a îndreptat privirile spre cei fără de care viața celor mici ar fi cu siguranță mult mai plictisitoare. În perioada 1 – 30 iunie botoșănenii trecuți de 60 de ani au putut participa la tombola intitulată sugestiv ”Luna Bunicilor”.
Pentru ca un senior să ia parte la concurs, a trebuie să cumpere un produs din rețeaua companiei și, bineînțeles, să completeze un talon.
Marți seară, la farmacia din strada Independenței, deschisă la începutul lunii decembrie a anului trecut, a avut loc extragerea.
Zece botoșăneni au câștigat vouchere în valoare de 100 de lei fiecare, alți zece au primit glucometre și cutii cu teste, unui botoșănean i-a revenit un voucher de 200 de lei, iar altuia un voucher de 300 de lei. Marele premiu, un voucher de 500 de lei, a ajuns la Mihail Coteț, un pensionar în vârstă de 73 de ani.
Pe lângă premiile anunțate la startul tombolei, a mai fost acordat și unul surpriză, un coș cu produse preparate în laboratorul propriu, în valoare de 400 de lei, câștigat de Elena Amăriuței, de 75 de ani.
”Pentru că ne iubim foarte tare bunicii, pentru că datorită lor părinții pot să meargă liniștiți la serviciu fără să se gândească la lucrurile de acasă, am venit și noi, Anca Farm, cu tot colectivul nostru, în susținerea bunicilor și nu numai, în susținerea persoanelor de peste 60 de ani. De aceea am desfășurat foarte multe evenimente în această perioadă”,
Dr.farm. Anca Boldea, manager Anca Farm.
Așadar, tombola a fost doar unul dintre evenimentele organizate de Anca Farm.
În luna mai a avut loc testarea gratuită a filmului lacrimal, acțiune derulată împreună cu ”Systane România”.
În perioada 11 – 12 iunie, Anca Farm a sprijinit cu o mulțime de gratuități ”Caravana Medicilor” de la Sala Polivalentă din Botoșani, acolo unde peste 1.000 de botoșăneni au avut parte de consultații pro bono.
”Nu spunem aceasta ca o laudă, spunem că ne bucurăm pentru că am putut să fim alături de cei 65 de medici care și-au făcut cu drag meseria în folosul pacienților”,
Dr.farm. Anca Boldea, manager Anca Farm.
Cea mai mare rețea botoșăneană de farmacii a avut propriul eveniment și de Ziua Drapelului, când peste 60 de persoane s-au testat, fără să plătească, pentru colesterol, hemoglobină, acid uric, glucoză, hematocrit și beta cetone.
Anca Farm nu se gândești însă doar la bunici. Astfel, pe 15 iulie va demara o acțiune destinată frumuseții și nu numai.
Dar până atunci, a lansat deja ”Tonitil”, un produs pe bază de aminoacizi, care ajută la trecerea peste oboseala specifică sezonului estival.