Zeci de angajați la protest: Este o mare discriminare între cei care șterg beneficiarii la fund și cei care stau prin Prefecturi

Un nou protest a avut loc marți după-amiază la Botoșani. Acțiunea a fost organizată de Cartel Alfa.

 

Au luat parte polițiștii de frontieră, angajații de la Penitenciarul Botoșani, dar și lucrători din asistență socială. Iar nemulțumirea comună este cea a înghețării salariilor.

 

Susțin că vor continua protestele în caz că nu vor fi soluționate favorabil revendicările. Au cerut chiar și demisia Guvernului Cîțu.

 

Spre exemplu, angajații din asistență socială vor continua protestele inclusiv la București. Vor și ei acordarea sporului de risc fiind în prima linie.

 

„Salariații din asistență socială au cele mai mici salarii. Au fost cei mai sacrificați pe perioada pandemiei, lucrează în prima linie, au fost mințiți, au fost umiliți, au fost izolați la locul de muncă două săptămâni fără să li se plătească ore suplimentare. Guvernul ne-a mințit, salariile sunt foarte diferențiate, este o mare discriminare între cei care șterg beneficiarii la fund și cei care stau prin Prefecturi”,

Camelia Socianu, președinte Sindicatul Impact.

 

 

Reamintim că  este al doilea protest care a avut loc marți la Botoșani.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store