Weekend încărcat pentru jandarmi, amenzi de mii de lei pentru braconaj piscicol

Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.

 

În urma executării misiunilor specifice, jandarmii au aplicat în acest weekend 53 de sancțiuni contravenționale însumând 13000 de lei și au confiscat bunuri în valoare de 930 de lei.

 

Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, dar au fost încheiate procese-verbale de constatare și sancționare a contravenției și pentru nerespectarea legislației în vigoare privind regimul silvic, actele și faptele de comerț, pescuit și acvacultură, precum și pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului de tutun.

 

În cadrul acțiunilor pentru prevenirea braconajului piscicol pe barajele de acumulare Rogojești și Bucecea, executate în cooperare cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani, jandarmii au aplicat 11 sancțiuni în valoare totală de 5.200 de lei, scopul acestor acțiuni fiind conservarea unui fond piscicol bogat și variat și, implicit, a biodiversității în habitatele piscicole naturale.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store