Week-end încărcat la Uvertura Mall cu piese de teatru, simfonii și... karate

În zilele de 17, 18 și 19 octombrie 2014 vor avea loc la Uvertura Mall trei evenimente adresate botoșănenilor de toate vârstele. Așadar, cei care doresc să ia parte la aceste acțiuni gratuite sunt bine-veniți în incinta centrului comercial.

 

Rețeta Dragostei

Vineri, 17 octombrie, începând cu ora 19:00 la etajul patru al Uvertura Mall, va fi pusă în scenă piesa de teatru “Rețeta Dragostei” după Frank Wedekind, interpretată de membrii trupei Atelierul de teatru. Intrarea este liberă pentru toţi doritorii de toate vârstele. “Atelierul de teatru” este trupa Colegiului Național “Mihai Eminescu” Botoșani, participantă la nenumărate festivaluri și concursuri, cum ar fi: Festivalul național de teatru tânăr “IDEO IDEIS”, Festivalul Naţional de teatru pentru liceeni „JOS PĂLĂRIA”, Festivalul de teatru în limba engleză “ID Fest”, Festivalul de Arte pentru Liceeni „FLORIAN PITTIŞ” şi multe altele.

Divertisment simfonic

Sâmbătă, 18 octombrie, începând cu ora 18:30 la etajul patru al Uvertura Mall, va avea loc evenimentul ”Divertisment simfonic”, un extraordinar recital susținut de Filarmonica de Stat Botoșani, dirijat de Daniel Manasi.
Participarea la concert este gratuită. Evenimentul continuă seria colaborărilor dintre cel mai mare centru comercial din Botoșani și Filarmonica de Stat Botoșani.

Cursuri gratuite de karate pentru copii

Duminică, 19 octombrie 2014, între ore 11:00 - 12:00 la etajul patru al Uvertura Mall, va avea loc un curs gratuit de karate pentru copii, unde sunt invitați toți copii dornici de mișcare și distracție. Între orele 12:00 - 14:00 la etajul patru al Uvertura Mall, celebrii Mickey şi Minnie Mouse vor fi alături de toţi prichindeii cu chef de joacă.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Week-end încărcat la Uvertura Mall cu workshop de machiaj și cursuri de karate