Week-end în pași de dans pentru tineret la Uvertura Mall

Sâmbătă, 23 august, începând cu ora 15:00, la etajul patru al Uvertura Mall se va desfășura seria de momente artistice adunate sub titlul „Sâmbătă de dans”.

 

Invitat al acestui eveniment este Clubul Unik Dance din Botoșani - antrenor de dans sportiv Elena Hangan. În total se vor reuni 120 de copii și tineri, ei făcând parte din filialele de dans ale clubului din Botoșani, Dolhasca, Pomârla, Dersca, Mihălășeni, Ripiceni, Săveni și Manoleasa! Spectacolul va începe la ora 15:00 și se va desfășura pe parcursul a cinci ore, timp în care formațiile de dans vor crea o atmosferă unică. Uvertura Mall continuă astfel o serie lungă de evenimente artistice dedicate copiilor și tinerilor. Aceste evenimente au la bază dorința de a promova tinerii artiști din județul Botoșani și totodată dorința de a oferi publicului botoșănean ocazia să-și cunoască artiștii.
CITEȘTE:
 Week-end cu copii, veselie, concurs de Miss și Mister la Uvertura Mall