Luni dimineaţă la PTF Stînca s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un cetăţean cu dublă cetăţenie româno-moldoveană, Alexandru N., de 32 ani, la volanul unui autovehicul marca Volkswagen. Poliţiştii de frontieră au verificat autoturismul şi au constatat că numerele de înmatriculare erau expirate. Cetăţeanul are domiciliul în judeţul Neamţ şi a declarat că a cumpărat autovehiculul din România, intenţionând să-l ducă în R. Moldova. În drum spre Moldova, a constatat că numerele de înmatriculare ale maşinii erau expirate. Cu toate acestea, s-a prezentat în PTF Stînca pentru a ieşi din ţară, intenţionând să ducă autovehiculul în R. Moldova. Cetăţeanului i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni. Autovehiculul urmează a fi scos din România pe platformă, iar Alexandru N. este cercetat în stare de libertate.