Un peisaj unic în județul Botoșani, necunoscut și nepromovat, care de la un an la altul își schimbă înfățișarea, de la un anotimp la altul capătă texturi și forme noi.
Abandonat sub un brand cultural care riscă, de la un an la altul, să se dezintegreze într-o autosuficiență cultivată în special de către administratorii politici, județul Botoșani își conservă, într-o discreție tristă, adevărate comori pe care natura, în spectaculoasa-i inovație, le-a presărat prin locuri mai mult sau mai puțin știute de oameni.
Apa care arde la Hlipiceni, nisipul de la Miorcani (cel mai fin din Europa), Delta Nordului (a Prutului), dar și Rezervația naturală de la Stânca -Costești (arie protejată), Rezervația botanică Bălțile Siretului (cu specii floristice rare), Turbăria de la Dersca sau Rezervația de Tisă de la Tudora (specie declarată monument al naturii) sunt doar câteva dintre obiectivele care ar îmbogăți harta turistică a unui județ și așa chinuit de sărăcie și lipsit de oportunitățile turistice ale zonelor de munte sau mare.
În absența unor politici susținute de promovare a turismului, asistăm la situații paradoxale. Cum ar fi, de pildă, ca județul Botoșani să fie văzut ca un loc al distracției… și atât. Cel puțin asta reiese dintr-o analiză recentă care identifică ”41 de destinații potrivite pentru vacanță în plină pandemie”. Dacă toate celelalte județe sunt prezente cu parcuri naturale, rezervații, mănăstiri, trasee spectaculoase, așezări rupestre, saline, peșteri, lacuri, grădini de vară, cascade, județul Botoșani este singurul care iese în evidență cu… Cornisa Aquapark & Sports.
Puțină lume știe că, pe lângă obiectivele amintite deja, județul Botoșani se poate lăuda și cu vulcani noroioși.
Chiar dacă nu de anvergura celor de la Buzău, intrați de multă vreme într-un circuit turistic uzual, vulcanii noroioși din Botoșani au specificul lor, dar și povești, unele devenite legende, păstrate de bătrânii și copiii satelor.
Potrivit explicațiilor oferite de arheologul Vicu Merlan, autorul cărții "Vulcanii noroioși din Romania", specialist care a realizat ample studii pe seama vulcanilor noroioși din zona Moldovei, sub denumirea de vulcanism înțelegem ”procesele şi fenomenele geologice legate de ascensiunea apei cu nămol până la suprafaţa scoarţei terestre”.
(Vicu Merlan, arheolog)
Spre deosebire de vulcanii formaţi în urma erupţiilor de lavă topită, însă, care se solidifică și formează roci vulcanice, aceşti „vulcani“ sunt formaţi din noroi.
Mai exact, explică specialistul, este vorba despre formaţiuni create de gazele naturale care provin de la peste 1.000 de metri adâncime. Gazele străbat un sol argilos, iar în combinaţie cu apa din pânza freatică împing spre suprafaţă apa amestecată cu argilă.
Nămolul format răzbate până la suprafaţă şi se usucă în contact cu aerul, formând nişte structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieşit la suprafaţă este rece, deoarece vine din straturile de argilă, pentru ca la suprafaţa pământului să formeze nişte structuri conice numite impropriu cratere.
”Solul din preajma vulcanilor noroioşi este sărăturos şi sulfuros, peisajul fiind asemănător celui selenar. Vegetaţia este foarte săracă, doar câteva specii de plante fiind adaptate acestui mediu”,
arheologul Vicu Merlan
Vulcanii care erup regulat se numesc vulcani activi, spre deosebire de cei care au erupt cândva, dar nu vor mai erupe niciodată, și se numesc vulcani stinşi sau fosili.
”Este dificil de apreciat dacă un vulcan este stins definitiv, deoarece printr-un aport hidric însemnat de la suprafaţă, dar şi prin unele frământări importante ale scoarţei, pot fi reactivaţi oricând”,
arheologul Vicu Merlan
În viziunea arheologului Vicu Merlan, România pare a fi o ţară prielnică vulcanilor noroioşi. În afara celor din zona Buzăului, cei mai cunoscuți, vulcani noroioși există pe dealurile Transilvaniei, dar şi în anumite zone colinare din Moldova.
Copălău...
În județul Botoșani, în atenția specialiștilor au intrat, dar fără a face subiectul unui studiu aprofundat, vulcanii noroioși din Copălău. Aici, a fost identificată o pătură de gaze care iese la suprafața pământului, vulcanul fiind în prezent stins și ascuns în stuf.
(Vulcanii noroioși de la Copălău)
Localnicii își mai amintesc cum, în urmă cu mulți ani, noroiul erupea în afară, zona fiind considerată atunci a fi extrem de periculoasă. Astăzi, vulcanii noroioși din Copălău cu greu mai pot fi identificați.
…și Oneaga
Mult mai greu accesibil, dar de departe cel mai spectaculos și în continuă schimbare, este locul căruia localnicii îi zic Humărie. Se află în Oneaga, la marginea pădurii, ”sprijinit” de rădăcinile seculare și vegheat de umbra copacilor din pădure.
(Vulcanii noroioși de la Oneaga, iulie 2020)
Se ajunge greu, după un drum coborâtor prin pădurea deasă, mai jos de Schitul Oneaga. Dacă te aștepți să găsești aici vulcani ”bolborosind”, vei fi dezamăgit. Dacă, însă, ești un admirator și un căutător al spectacolului naturii, atunci la Oneaga vei descoperi un loc unic.
Arheologul Vicu Merlan spune despre vulcanii noroioşi de la Oneaga că sunt dintre cei activi, în ciuda faptului că au o activitate anemică.
"Avem de a face cu vulcani noroioşi activi, cu o activitate mai anemică astăzi. Găsim analogii cu cei din Moldova din Depresiunea Elanului, judeţul Vaslui, și Valea Moşnişoarei, judeţul Iași. Sunt fenomene naturale care apar datorită unor gaze de la adâncime nu prea mare",
arheologul Vicu Merlan
Pe de altă parte, nu întâmplător localnicii îi spun locului Humărie sau Ochi glodos. Și asta pentru că găsim aici argila denumită popular humă, material folosit de țărani la spoitul caselor sau pentru adăpostul de animale, în loc de var.
(”Ochi glodos” la Oneaga, foto din incinta școlii)
Oamenii își amintesc cum, în trecut, la Humărie ”bolboroseala” era mare. Până și pârâul se numește Humosul.
Locul de la Oneaga seamănă foarte bine cu vulcanii noroioşi de la Bărboieni, Republica Moldova, unde localnicii au dat aceeași denumire, ”ochi de glod”.
(”Ochi de glod” la Bărboieni - Nisporeni, Republica Moldova)
La fel ca la Oneaga, și la Bărboieni se folosește huma la spoitul pereţilor şi al prispelor, ba chiar și în scopuri tămăduitoare, sătenii tratându-și durerile de oase.
Sătenii cunosc bine locul, dar nu se avântă prea des pe la Humărie. Doar atunci când nevoia îi înghesuie să ducă acasă huma pentru spoieli. De când casele s-au mai modernizat, însă, huma mai este folosită doar rar, pentru igienizarea adăposturilor de animale.
Oamenii își amintesc că, în anii ploioși, activitatea în Humărie este spectaculoasă. Acum, seceta pare să fi încremenit fiecare părticică de argilă, dar și spectacolul este unul pe măsură. Nu te mai saturi privind lucrătura minuțioasă, craterele de o finețe ieșită din comun, ”bolboroseala” încremenită ce nu seamănă cu nimic altceva.
Nu puțini sunt cei care scutură din cap și din mâini, a lehamite, când aud de Humărie.
”Cinci sau șase vite s-au scufundat acolo. Acum e secetă, dar când ieșea la suprafață noroiul nu te puteai avânta. Da, vă zic, sunt vite scufundate acolo, nimeni nu le-a mai putut salva”, spune un sătean care îmi mână cele două vaci spre desișul pădurii, să nu se apropie de Humărie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
