Vremea s-a dezlănţuit la Botoşani: Apeluri disperate de la oameni, maşini blocate în apă, locuinţe inundate

Natura s-a dezlănțuit din nou la Botoșani duminică, 24 iunie 2019, când o furtună puternică a lovit județul și a produs mai multe pagube.

 

Județul Botoșani s-a aflat în intervalul 23 iunie 2019, ora 20.30 - 24 iunie 2019, ora 1.30, sub incidența a cinci Coduri Portocalii de vreme severă.  În urma manifestării fenomenelor meteorologice prognozate,  pompierii botoşăneni au fost solicitați şi au intervenit în mai multe situatii de urgenţă, astfel: în municipiul Botoșani, degajarea a două autoturisme rămase blocate în apă, fiind salvate trei persoane; evacuarea apei din trei subsoluri și dintr- un apartament.

 

De asemenea, în comuna Mihai Eminescu s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie. În total, au intervenit 28 de pompieri.

 

Județul Botoșani se află sub incidența unui cod galben de ploi până astazi, la ora 15.00.


 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store