CUM va fi vremea în weekend: Botoşăneni, pregătiți umbrelele!

Prognoza meteo în acest weekend, 10-12 august, anunță vreme în general frumoasă, dar şi cu ploi.

 

În Botoșani, vineri și sâmbătă, vremea va fi predominant frumoasă și călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Vineri, temperatura maximă va fi de 29 de grade, iar cea minimă în jur de 14 grade.

 

Sâmbătă se vor înregistra 30 de grade iar minima va rămâne la valoarea de 14 grade. Duminică, la Botoșani, vor fi 29 de grade, cerul va fi mai mult noros și sunt așteptate averse. Luni vremea se va menține ploioasa, maxima va atinge 29 de grade iar minima va fi de 14 grade. De marţi soarele îşi va face din nou apariţia, cerul va fi senin, se vor înregistra 31 de grade.

 

 

Vremea în weekend la mare

 

La mare, vântul va sufla slab până la moderat, cu ușoare intensificări, mai ales vineri. În rest, vremea se menține frumoasă și călduroasă. Minimele anunțate la mare sunt de 22 de grade. Maximele vor fi cuprinse între 28-31 de grade Celsius. La Mamaia se anunță 28 de grade vineri, 29 grade sâmbătă și 28 de grade duminică. În Vama Veche vor fi 28 de grade vineri și sâmbătă și 27 de grade duminică.

 

Vremea în weekend la munte

 

Prognoza meteo de weekend anunță și ploi la munte. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, în special în Carpații Meridionali, unde izolat vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.

 

La Sinaia vor fi 24 de grade vineri și sâmbătă și 25 de grade duminică, în timp ce la Brașov va fi ceva mai cald. Sunt anunțate 27 de grade Celsius în toate cele trei zile. La Bran vor fi 26 de grade, însă duminică vor fi nori.

download from google play download from apple store