Vreme schimbătoare la Botoşani: PROGNOZA meteo pe următoarele două săptămâni

Vremea va intra într-un proces de răcire pe durata acestei săptămâni, la nivelul întregii ţări, însă, spre finalul lunii septembrie, valorile termice vor fi din nou în creştere.

 

Condiţiile de apariţie a ploilor vor apărea din data de 2 octombrie, arată prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul 25 septembrie - 7 octombrie, dată luni publicităţii de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

 

În zona Moldovei, intervalul de prognoză va debuta cu un regim termic caracterizat de valori mult mai mici decât cele climatologic specifice, astfel că maximele se vor situa în ecartul mediu de 13 - 17 grade, iar minimele între 2 şi 6 grade. După un scurt interval de încălzire, ce se va concretiza în temperaturi în jurul celor normale, va urma o perioada cu variaţii de la o zi la alta, regimul termic menţinându-se totuşi în general apropiat de mediile multianuale.

 

Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată în jurul datei de 29 septembrie şi, din nou, în intervalul 2 - 6 octombrie.

 

La munte, intervalul de referinţă va debuta cu o vreme în răcire, caracterizată de valori de temperatură sub cele normale pentru această perioadă din an, cu maxime, în medie, de 4 - 9 grade şi minime negative în toate masivele montane. Încălzirea vremii din intervalul 28 - 29 septembrie se va concretiza prin temperaturi apropiate de cele climatologic specifice. Ulterior, deşi sunt de aşteptat variaţii termice de la o zi la alta, probabilitatea pentru menţinerea temperaturilor într-un ecart mediu în jurul celui obişnuit la început de octombrie va fi relativ ridicată. Ploi slabe, locale, vor fi la începutul intervalului de referinţă, când, la peste 1.800 de metri altitudine, pot apărea precipitaţii mixte. După aceea, probabilitatea să plouă în majoritatea masivelor va fi mai ridicată în jurul datei de 29 septembrie şi în perioada 2 - 5 octombrie. (Sursă foto: Botoşani, on line)

 
download from google play download from apple store