Caniculă și ploi aproape deloc, CUM va fi vremea la Botoșani în următoarele zile

Vreme caniculară la Botoșani, puțină răcoare spre weekend.

 

Vremea va fi, în general, caniculară la nivelul întregii țări, iar precipitațiile în general reduse cantitativ, reiese din prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), publicată luni și valabilă pentru perioadă 19 august-1 septembrie.

 

Marți, pentru Botoșani se anunță un cer mai mult senin, cu temperaturi maxime care pot atinge 33 de grade Celsius, în timp ce minima coboară până la 15 grade. Norii își fac simțită prezența începând de miercuri, însă mercurul termometrelor ajunge tot până la 33 de grade. Cu două grade mai puțin vom avea joi, însă minimele se mențin la 17 grade Celsius. Vineri cerul la Botoșani va fi variabil, cu puțin vânt, iar maximele nu trec de 29 de grade. Un pic mai răcoare va fi sâmbătă, când vom avea minime de 14 grade și maxime de 28 de grade Celsius.

 

În Moldova, vremea va fi călduroasă, mai ales în prima săptămâna. Cea mai ridicată medie a temperaturilor maxime va fi de 33 de grade și se înregistra pe 21 august. Ulterior, până pe 28 august, valorile termice vor ajunge până la 28 de grade. Spre sfârșitul celei de-a două săptămâni de prognoză, mediile diurne vor caracteriza o vreme caldă și vor oscila ușor între 27 și 29 de grade.

 

Ploile, în general slabe, vor fi prezente în intervalul 25-29 august.

 

La munte, valorile termice diurne vor fi în creștere spre o medie în jurul a 23 de grade, în 21 august, iar până în data de 29 august, această medie va scădea spre 18 de grade. Ulterior, variațiile de la o zi la altă vor fi nesemnificative, în jurul aceleiași valori medii de 18 de grade.

 

Probabilitatea de apariție a ploilor, mai ales averse, posibil însoțite de descărcări electrice, va fi mai ridicată în intervalul 24-29 august.
 
 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store