Vreme caldă la Botoşani în următoarele două săptămâni: CÂND sunt anunţate ploi    

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat luni cum va fi în perioada 22 mai- 3 iunie.

 

În Botoşani, valorile termice diurne vor marca o creştere continuă în primele patru zile ale intervalului de prognoză, astfel încât vor ajunge în jurul a 29 de grade, caracterizând o vreme caldă pentru această perioadă. În intervalul 24 - 26 mai vor fi în scădere, spre medii de 24 de grade, apoi vor avea variaţii relativ mici. Minimele nocturne, de la o medie regională de aproximativ 8 grade în noaptea de 22 mai, vor creşte în intervalul următor, astfel că, în 25 mai, vor ajunge la o medie în jurul a 15 grade. Până în 27 mai, vor scădea din nou, spre 12 grade şi ulterior se vor menţine relativ staţionare. 

 

Ploile se vor semnala cu totul izolat până în jurul datei de 25 mai, însă în a doua săptămână de prognoză va creşte probabilitatea pentru averse, pe spaţii mai extinse.

 

La munte, valorile diurne ale temperaturii aerului vor marca o creştere în perioada 21 - 24 mai, de la 11 grade la 17 grade, în medie regională. În zilele de 25 şi 26 mai, acestea vor scădea, însă, spre 15 grade şi se vor menţine relativ staţionare în jurul acestei valori până pe 30 mai, după care se estimează o nouă scădere uşoară, spre o medie de 14 grade. Acelaşi parcurs îl vor avea şi valorile termice nocturne, respectiv o creştere de la o medie de 5 grade, în dimineaţa zilei de 21 mai, până la 9 grade, la sfârşitul nopţii de 24 spre 25 mai.

 

Se va consemna o scădere până în jurul valorii de 7 grade în cursul dimineţilor de 26 şi 27 mai, pentru ca mai apoi să nu mai existe variaţii semnificative. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi în cea mai mare parte a intervalului de prognoză. Astfel, aversele, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, posibil, grindină, vor fi mai însemnate cantitativ în perioadele 25 - 29 mai şi 30 mai - 3 iunie. (Sursa  foto: Botoşani, on line)

download from google play download from apple store