(P) Gătitul acasă reprezintă cea mai bună metodă de a te bucura de mâncare fresh şi sănătoasă, de a controla ingredientele pe care le foloseşti, dar şi de a mânca echilibrat. Să găteşti acasă nu trebuie să însemne stres, dezordine, murdărie şi timp pierdut, dimpotrivă. Poţi să găteşti uşor acasă, să ai o dietă echilibrată şi sănătoasă şi să îţi hrăneşti corpul exact aşa cum merită, fără stres şi transpiraţie.
Află cum din trucurile de mai jos:
O listă de cumpărături reprezintă primul pas dacă îţi doreşti să găteşti mai des acasă. Pune pe hârtie felurile de mâncare pe care ai vrea să le prepari în zilele următoare şi ingredientele necesare. Când ai o listă de cumpărături bine pusă la punct va fi mai uşor să eviţi achiziţiile inutile şi să te concentrezi pe produsele de care ai cu adevărat nevoie.
Decide ce ingredinte şi preparate sunt pe gustul tău, iar mai apoi îndreaptă-te către reţete care se mulează pe gusturile tale. E o idee bună să începi cu reţete cu puţine ingrediente şi doar câţiva paşi de pregătire. În acest fel, gătitul nu îţi va lua mult timp şi vei avea satisfacţia de a-ţi pregăti mâncarea preferată.
Încearcă să combini cât mai creativ ingredientele preferate, astfel încât să te bucuri de cât mai multe preparate şi să nu apuci să te plictiseşti de ele. Modifica un pic reţetele, adauga condimente pline de gust sau prepara sosuri homemade pentru extra savoare. În acest fel, mâncarea pregătită acasă va fi mai specială.
Ustensilele de calitate sunt esenţiale dacă îţi doreşti să găteşti uşor şi fără bătăi de cap. Începe cu tigaia, pe care o vei folosi pentru o mulţime de preparate, de la sosuri şi până la carne friptă sau tocănite. O tigaie de la Tefal e o super alegere dacă îţi doreşti un model rezistent, din materiale de calitate. Poţi opta pentru tigăi de la Tefal din inox, aluminiu sau fonta, care rezistă excelent în timp. În plus, toate tigăile Tefal au un înveliş antiaderent care te ajută să găteşti eficient.
În afară de tigăile de la Tefal, mai poţi opta şi pentru seturi de ustensile din silicon sau lemn, un ceaun de fontă, oale şi seturi complete de veselă, astfel încât gătitul să se transforme într-o joacă.
Cu aparatele de gătit potrivite, această activitate devine nu doar mai simplă, ci şi mai plăcută. De la robot de bucătărie şi până la air-fryer sau multicooker, o mulţime de aparate te pot ajuta să găteşti uşor acasă, fără să pierzi prea mult timp. La air-fryer poţi să rumeneşti sau să prăjeşti carne, cartofi, legume sau brioşe, iar multicookerul îţi e de folos să pregăteşti ciorbe, supe, tocănite sau carne şi legume la aburi. De asemenea, mai poţi folosi şi o oală sub presiune în loc de multicooker, dacă vrei o variantă mai simplă a acestui aparat. Oalele sub presiune de la Tefal sunt o super opţiune şi sunt foarte uşor de folosit.
Ca să începi să găteşti mai des acasă, axează-te pe reţete simple, uşor de preparat. Îţi doreşti ca gătitul să fie o activitate plăcută, nu să petreci ore în şir în bucătărie. Vestea bună e ca în ziua de azi o mulţime de preparate se pot găti uşor, de la burgeri şi până la paste cu sos sau tocănite.
Atunci când găteşti acasă ai avantajul de a controla uşor fiecare ingredient pe care-l foloseşti, aşadar poţi să mănânci mai sănătos. Alege întotdeauna ingrediente fresh, pline de nutrienţi, de la legume şi până la carne, lactate sau cereale. Stai departe de produsele ultraprocesate, de la semipreparate şi până la mezeluri sau snackuri, care conţin o mulţime de aditivi alimentari.
Dacă decizi să găteşti mai des acasă, ce ar fi să prepari mai multe porţii de mâncare? Astfel, poţi să ai mâncarea gata pregătită şi pentru prânzul sau cina de mâine ori poimâine. Cumpără câteva casolete din sticlă, în care să poţi depozita mâncarea rămasă şi să o serveşti uşor a doua zi sau chiar a treia zi, în funcţie de ingredientele folosite.
Fructele şi legumele proaspete sunt o sursă minunată de vitamine, minerale şi fibre. Dacă vrei să găteşti mai uşor acasă, include-le în meniu. Le poţi servi ca atare, în special fructele, iar legumele sunt numai bune pentru o salată rapidă sau o porţie de chipsuri homemade, dacă le bagi la cuptor.
Vrei să găteşti mai des acasă? Începe cu o listă de cumpărături, continua cu reţete uşoare, ustensilele de gătit potrivite, aparate care îţi uşurează muncă, ingrediente fresh şi nu uita îţi foloseşti creativitatea.