Armata Română începe recrutarea rezerviștilor voluntari - DETALII

Centrul Militar Județean Botoșani, prin Biroul Informare - Recrutare , structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naționale care se ocupă de promovarea profesiei militare și recrutarea (înscrierea) candidaților – băieți și fete - pentru cariera militară, aduce la cunoștință celor interesați că au început înscrierile pentru cei care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar în Armata României.

 

Ministerul Apărării Naționale continuă procesul de recrutare pentru îndeplinirea serviciului militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar

 

Centrul militar județean Botoșani, prin biroul informare-recrutare până pe data de 30 iulie 2021, desfășoară o campanie de recrutare pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar în Armata României.

          

Astfel, pentru anul 2021 sunt disponibile 775 locuri de rezerviști voluntari (maiștri militari, subofițeri, soldați gradați), în unități militare din județele: Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj,  Galați, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vrancea și din municipiul București.

          

Procesul de recrutare și selecție se desfășoară în baza Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari cu modificările și completările din Legea nr. 115/2021 și a Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M. 25/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 270/2015 cu modificările și completările ulterioare.

 

Se pot înscrie persoanele de cetățenie română cu domiciliul stabil în România de cel puțin 6 luni la data depunerii cererii de înscriere, cu vârsta minimă de 18 ani și care nu depășesc vârsta de 50 ani la data semnării primului contract cu Ministerul Apărării Naționale și care sunt absolvenți cel puțin al ciclului inferior liceal (în conformitate cu Legea nr. 1/2011 – Legea educației naționale cu modificările și completările ulterioare).

 

 

Alte detalii

 

 

Candidații trebuie să îndeplinească o serie de criterii de recrutate generale și specifice. Pentru o informare detaliată privind criteriile dar și documentele necesare întocmirii dosarului de candidat, botoșănenii interesați sunt așteptați la sediul biroului informare-recrutare din cadrul Centrului militar județean Botoșani, situat în strada Sucevei nr. 2, în zilele lucrătoare de luni, miercuri, joi și vineri între orele 08.30-16.30 și marți între orele 10.30-18.30.

 

Informațiile suplimentare se pot obține la telefoanele 0231-512495, 0231-512850, int. 104, 106, 103, și 0231-518086, pentru a se informa din timp privind criteriile ce trebuie îndeplinite dar și etapele ce trebuie urmate până la repartizare.

 

Actele necesare

 

 

La înscriere, cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar în Armata României vor completa o cerere de înscriere.

Totodată, vor avea asupra lor următoarele documente, astfel:

a)      actul de identitate, în original și fotocopie;

b)      certificatul de naștere, în original și fotocopie;

c)      certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim 6 luni înainte de data depunerii;

d)      acte de studii și/sau alte documente care atestă alte competențe dobândite în viața civilă, în original și fotocopie;

e)      permisul de conducere (categoriile B, C, E – eliberat de autoritățile române) , în original și fotocopie, pentru candidații fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuțiilor postului pentru care candidează  presupune conducerea autovehiculelor/tehnicii militare specifice;

f)       livretul militar, în original și fotocopie, dacă este cazul, numai pentru cei care dețin calitatea de rezervist.

 

Etapele concursului

 

 

Pentru a participa la concursul de repartizare pe funcții, candidații vor parcurge următoarele etape:

-        prezentarea la sediul biroului informare-recrutare din cadrul Centrului militar județean Botoșani în vederea recrutării (înscrierii) candidaților și întocmirea dosarului de candidat - până la data de 30.07.2021;

-        susținerea a două teste aptitudinale, care sunt apreciate cu „Admis” sau „Respins” (de evaluare psihologică și de evaluare a aptitudinilor fizice) 09.08.2021-27.08.2021;

-        efectuarea unui examen medical la o clinică militară - cea mai apropiată fiind Spitalul Clinic de Urgență Militar „Doctor IACOB CZIHAC” - IAȘI – str, Berthelot Henri Mathias, nr. 7 – 9- IAȘI - 12.08.2020-31.08.2021;

-        finalizarea dosarului de candidat - numai după parcurgerea tuturor etapelor anterioare - la sediul biroului informare-recrutare - până la data de 08.09.2021;

-        repartizarea pe funcții și semnarea angajamentelor – la sediul Centrului militar județean Botoșani - 08.09.2021-14.09.2021.

 

Vă reamintim că în acest an au intrat în vigoare o serie de măsuri, dintre care cele mai semnificative sunt:

- creșterea cuantumului remunerației acordate în perioada în care rezerviștii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcție, la care se adăugă solda gradului deținut;

- creșterea cuantumului indemnizației de instalare, prin adăugarea la solda de funcție, a gradațiilor și a soldei de comandă, pe lângă solda de grad;

- eliminarea obligației privind restituirea cheltuielilor de recrutare și selecție, în situația nesemnării/ nefinalizării contractului;

- eliminarea limitărilor privind plecarea rezerviștilor voluntari în străinătate;

- crearea posibilității repartizării în funcție, fără a mai susține probele de selecție, a rezerviștilor proveniți din cadre militare în activitate și soldați/gradați profesioniști, în primul an de la trecerea în rezervă.

 

La înscriere, candidatul are nevoie de documentele mai sus menționate, iar formularele tipizate necesare sunt oferite gratuit de personalul biroului informare-recrutare. De asemenea, candidații proveniți din rândul cetățenilor fără pregătire militară vor fi consiliați în ceea ce privește exprimarea opțiunilor, în sensul orientării către arme/servicii și specialități militare pentru care aceștia prezintă abilități și aptitudini.

Detalii suplimentare se găsesc și pe internet, pe site-ul oficial al Ministerului Apărării Naționale, la adresa www.mapn.ro  sau pagina de facebook a Centrului Militar Județean Botoșani.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store