Cursa pentru președinția Consiliului Județean este deja una a... președinților. A celor de partid, mai exact, fiindcă principalele forțe politice din Botoșani au intrat în bătălia alegerilor locale cu liderii organizațiilor județene. După un mandat de deputat și altul de senator, Costel Șoptică se află poate în fața celei mai mari provocări a carierei sale politice: președinția CJ.
- Dle Șoptică le propuneți botoșănenilor 100 de soluții pentru Botoșani. Asta înseamnă că ați identificat cele 100 de probleme ale Botoșaniului?
- M-ați luat foarte abrupt (râde n.r.) de la bun început și nu o să vă răspund la fel de abrupt. În schimb, vă pot spune următorul lucru: eu m-am hotărât să candidez la CJ în urmă cu un an și jumătate, doi ani. Încă de atunci am lucrat la acest program de dezvoltare, l-aș numi, nu neapărat program electoral. Un program de guvernare locală să-i spunem, pentru următorii 4 – 8 ani de zile. Spun 4 – 8 ani de zile pentru că unele dintre măsurile identificate aici nu se pot realiza în 4 ani, ci în 5 sau 6 ani de zile. Dar ca să revenim la întrebarea dvs., dacă vă uitați în acest program de guvernare, veți vedea că sunt 13 capitole ca să le numim așa, mari, începând de la infrastructură și terminând cu cultura. Și atunci când am început să dezvolt pe fiecare capitol problematicile care se potrivesc județului nostru și care trebuie luate în calcul, am ajuns ușor, ușor spre un număr de probleme și implicit spre un număr de soluții. Și bineînțeles că atunci când le-am numărat s-au apropiat de 100 de astfel de probleme și soluții în acealași timp și practic această denumire de „100 de soluții” este o denumire generică dacă doriți, asupra acestui program de guvernare.
Bineînțeles că la un capitol, de exemplu învățământ, sunt șase, șapte soluții la problematicile care cred eu că ar fi, că am discutat și zilele astea, dar pot să vă spun și dvs. și celor care ne ascultă zilele astea și care vor citi acest material că pot fi nouă probleme și putem găsi 10 soluții. Sau invers, la un alt capitol, pot fi nouă soluții propuse de mine și probleme doar șapte. Deci nu am pretenția în acest moment că este un contract într-o sută de puncte. Este un program de dezvoltare, și cu asta închei într-o simplă propoziție, și datorită faptului că exercițiul financiar european următor 2021 – 2027, pe care se bazează aproape în integralitate acest proiect al meu de guvernare, încă nu este edificat în procent de 100%, urmând ca ghidurile de aplicare să apară în 6, poate chiar 10 luni de zile. Și atunci acest program de guvernare din punctul meu de vedere va trebui să se afle într-o continuă dinamică, dacă într-adevăr ne dorim ca botoșănenii să simtă și să vadă că se schimbă ceva în viața lor.
- Dvs. candidați la CJ, dar în aceste 100 de soluții pentru Botoșani sunt cuprinse și drumuri naționale. De exemplu, modernizarea drumului Botoșani – Târgu Frumos și modernizarea drumului Botoșani – Ștefănești.
- Corect. Nu numai drumuri naționale.
- Nu este treaba CJ, promiteți lucruri pe care nu le puteți face.
- Imediat o să vă dau și explicația. Nu numai drumuri naționale. Dacă vă uitați și la programul pentru agricultură, veți vedea că 70% din ce-mi propun sunt lucruri care derivă din programele naționale. Să vă mai spun ceva, dle Bălășcău. Eu mă duc la CJ pentru botoșăneni, eu voi reprezenta botoșănenii, în toate verigile importante pentru județul Botoșani. Chiar dacă aceste drumuri sau proiecte de agricultură nu sunt neapărat în subordinea CJ, pe mine mă interesează ca aceste proiecte, chiar dacă sunt naționale, să fie duse la bun sfârșit. Și mă voi implica în realizarea acestor obiective. De aceea, chiar dacă nu este treaba mea, am adus director CNAIR la Botoșani, pentru a întreba ce se întâmplă cu aceste drumuri. De aceea, în urmă cu o săptămână am avut o discuție la Botoșani, în sediul Prefecturii, în prezența prefectului, cu constructorii desemnați câștigători pe drumul Botoșani – Târgu Frumos. De aceea am avut o discuție cu dl primar Oloeriu de la Flămânzi și acești oameni deja încep organizarea de șantier, la Flămânzi.
- Asta voiam să vă întreb, există și o finalitate a acestor discuții?
- Finalitatea este aceea că implicându-mă, lucrurile se vor face mult mai repede și mult mai bine. Este adevărat și toți știm că trăim în România și mai ales în nordul țării. Eu consider că un președinte de CJ trebuie să fie implicat în tot ceea ce se întâmplă pe raza județului respectiv, în speță pe raza județului Botoșani, iar împreună cu ceilalți președinți de consilii județene limitrofe, mă refer aici cel puțin la Iași și Suceava, trebuie găsite și soluții de interconectare a diferitelor problematici care apar. Deci nu vedem și gândim mic, minuscul, la nivelul nostru, vedem noi ce-om face, eventual dacă se va face unde sunt primari PNL și peneliști, unde sunt pesediști lăsăm deoparte. Nu! Conceptul meu este un modern, este unul pentru județul Botoșani și pentru toți cetățenii județului Botoșani.
- Aveți trecut în program și redeschiderea punctului de trecere a frontierei de la Racovăț. Acolo este ceva incredibil, lucrările sunt gata de o mulțime de ani, cred că este unul dintre obiective care ar aduce o dezvoltare rapidă a acelei zone a județului.
- Cred că sunt câteva chestiuni care se pot face extrem de rapid și aici vă pot spune că, pentru relația pe care o am eu cu ministrul de externe și relația pe care o am cu prim-ministrul, cred că într-un timp foarte scurt voi reuși să deschid Punctul de la Racovăț. Spun cred și nu afirm cu certitudine și o să vă spun și de ce. Pentru că avem discuții și cu partea ucraineană. În ultimii doi ani de zile eu nu știu care au mai fost discuțiile dintre partea română și partea ucraineană pentru deschiderea acestui punct de trecere. Dar vă garantez că printr-o implicare - și nu vă imaginați că o să răstorn munții - pur și simplu printr-o implicare normală voi reuși să deschid acest punct al frontierei. Cum tot printr-o implicare normală, voi reuși să fac cei 2,8 km de drum, aproape 3, ca să legăm prin varianta Prăjeni – Plugari, Botoșaniul de Iași. Sau o variantă că vom începe lucrările la Botoșani – Târgu Frumos și va trebui să existe această a doua variantă. Sunt lucruri simple, lucruri care se pot face, cu o minimă implicare, repet, cu o minimă implicare.
- Promiteți aici că veți realiza un parc industrial, dar primarul municipiului Botoșani a anunțat încă de acum două săptămâni că se face parc industrial la Electromining.
- Din punctul de vedere sunt chestiuni care pot fi la un moment dat conexate și așa ar trebui. De altfel, dacă m-ați urmărit până acum, eu am și povestit că, de exemplu, în ce privește parcurile industriale sau aducțiunile de gaz, inclusiv lucrările de apă și canal, lucrurile trebuie să fie concentrate. În momentul acesta dacă vă uitați și probabil că ați și văzut deja, fiecare UAT își face studiu de fezabilitate pentru gaz, fiecare se gândește cum să tragă apa, cum îl taie capul. Nu a apelat nimeni, niciodată la CJ. Este clar că în momentul acesta ce și-a propus Cătălin Flutur la municipiu este foarte fezabil, eu îmi propun, dacă v-ați uitat în program, să încerc să integrez. Cred că v-ați uitat, vorbesc și de Săveni, vorbesc și de Trușești. De ce dau exemplele astea? Acolo, cel puțin sunt primari PSD. Deci nu pot să gândesc că voi face apa la Darabani pentru că Darabani are primar PNL, iar la Dorohoi pentru că este primar PSD, să nu fac. Să vă dau un exemplu, primarul de la Dorohoi, aproape că ar fi renunțat la proiectul de modernizare al spitalului, are un proiect de modernizare. De ce? Pentru că nu-i ajung banii. Am auzit de chestiunea asta, am discutat cu dl primar, personal, în două rânduri, i-am înțeles dorința, am discutat la rându-mi cu ministrul Tătaru și am găsit o soluție care să-i dea încredere primarului să meargă cu lucrările mai departe. Chiar dacă este PSD. Poate că sunt și în zona Dorohoiului născut și poate că în spitalul respectiv, acum 11 ani cineva de acolo a spus că mama a avut un accident cerebral și a spus că, ”dle este aproape ca și decedată” și eu am dus-o la Botoșani și la Iași și mama trăiește și în ziua de astăzi. Și de aceea mă gândesc că poate printr-o modernizare la Dorohoi, poate putem salva și câteva vieți ulterior. Neținând cont neapărat de culoarea politică și eu insist pe chestiunea asta. Pentru că suntem într-o competiție acum și nu trebuie să fim ca într-un război, cine scapă, cine e prizonier, care pe care, nu așa se fac lucrurile.
- Ori prizonieri, ori e blat, că așa s-au adus acuzații.
- Nu, nu. În acest sistem de competiție electorală, trebuie să ne punem toți la masă și să facem lucruri bune pentru Botoșani și botoșăneni. Altfel vom intra, iar eu nu o să intru niciodată în paradigma pesedistă și de aia nu s-a întâmplat nimic pe conducere pesedistă. Ei au făcut ei ceva, un drumușor care a mers pe la Biserică, pe la cimitir și a trecut prin fața școlii și s-a terminat. Ori alea-s chestiuni normale, aparțin primăriilor, primarilor, eu îmi propun să fac lucruri mari, lucruri pentru județ. Lucruri care să atragă în următorii 4 – 8 ani de zile, de ce nu, un miliard de euro și în Botoșani. Cum au atras și alte județe din jurul nostru.
- Vedeți, tot vorbiți de primarii PSD și sunteți suspectat de o înțelegere cu contracandidata de la PSD.
- Iese din discuție așa ceva și cred că se vede. Dimpotrivă, eu văd că bătălia e cruntă și cuțitele s-au ascuțit maxim. Dar eu tot elegant în campanie o să rămân, indiferent ce fac cei de la PSD. În sensul în care eu consider că gândesc pozitiv, am proiecte fezabile și vin în fața cetățenilor cu lucruri care chiar se vor întâmpla. Mie în locul PSD-ului mi-ar fi rușine să deschid gura, să mai povestesc ceva. Inclusiv d-na Doina Federovici pentru că dumneaei a fost șefa dlui Macaleți și a format o echipă, da?
- Păi, nu prea au format o echipă, că s-au certat 4 ani de zile.
- S-au certat... s-au certat de unde? Eu nu cred că ați auzit-o pe d-na Federovici strigând: „eu vreau drum, am făcut drum frumos și tu Macaleți nu vrei”. Nu. Dimpotrivă, a fost invers. Au avut câștigătorul la drumul spre Târgu Frumos după cum bine știți și au anulat licitația pentru că nu a câștigat firma lui Dragnea. Haideți să fim cu cărțile pe față, despre asta discutăm. Nu vorbim despre d-na Federovici cum ar fi... în fine, vreo fecioară.
- CJ are în subordine câteva instituții sau unități vitale pentru Botoșani, mă gândesc la Nova Apaserv și la Direcția de Drumuri în primul rând. Nova Apaserv spun tot mai mulți oameni că este o bombă cu ceas, ce soluție aveți dvs. pentru rezolvarea situației de acolo?
- Vă declar la modul cel mai sincer că Nova Apaserv, pe lângă faptul că este o bombă cu ceas, are un management nu defectuos, dezastruos și o să vă spun și de ce. Din simplul motiv că eu am adus la Botoșani ministrul fondurilor europene să ne explice și să le explice și să fie întrebat de către cei de la Botoșani, de ce nu ar funcționa ceva. Pentru că, pentru perioada următoare, în următorii șase, șapte ani de zile, se vor investi în Botoșani 186 de milioane de euro pentru apă și canal.
- Cine, cum investește?
- Prin Nova Apaserv. Fonduri europene care sunt pentru a doua etapă de tragere a apei și canalului în Botoșani, astea-s fondurile alocate Botoșaniului. Lucrurile astea se știu deja. Ar fi putut ca începând cu 1 ianuarie, Nova Apaserv să aplice pe această măsură și pentru acești bani. Ori, deși dl ministru Boloș a venit cu secretarul de stat specializat pe această direcție, cei de la Nova Apaserv, au găsit de cuviință să vină doar directorul general, fără consultant, fără nimeni lângă el. Care, vă spun așa: i-a spus ministrului că nu-i trebuie nimic, că are de toate, da? Și că eventual, deși știa foarte bine de programul acesta de 186 de milioane de euro, cere chiar pentru studiul de fezabilitate încă 3 luni de prorogare a termenului. Adică nu știe ce are de făcut, să-l mai lase trei luni să se gândească. Poate că, gândindu-se că nici nu va mai fi el la conducere, ceea ce va fi și adevărat după ce ajung eu la CJ, nu va mai fi la conducerea Nova Apaserv.
- Are concurs dat, mai are un an de mandat.
- Să-și demonstreze performanțele în primul rând, nu performanța, nici nu mai spunem. Normalitatea în funcție. Vreau să vă spun că acolo într-adevăr, lucrurile stau foarte prost, una dintre firmele care a avut de suferit în urma unei licitații cu această Nova Apaserv a câștigat în instanță peste 100 de miliarde de lei vechi. Care trebuie plătite mâine. Dacă firma respectivă, nu se ajunge la o înțelegere cu ea, poprește conturile Nova Apaserv și într-o săptămână se oprește apa în Botoșani. Cam așa stăm. Poate pare ireal, nu este așa. Așa se poate întâmpla.
- Dacă nu mă înșel aveți doi liberali în Consiliul de Administrație de la Apă.
- Doi liberali din câți?
- Din 9 parcă...
- Ai văzut? Cam asta e proporția și între parlamentari, doi liberali dar șapte parlamentari PSD. Și atunci ne mai minunăm de ce au mers lucrurile prost, de aia au mers prost. Ei s-au văzut mulți, s-au văzut puternici și nu i-a interesat deloc ce se va întâmpla. Crezând că botoșănenii o să-i voteze în continuare. Din toate semnalele pe care le am este clar că lucrurile se vor schimba pe 27 în favoarea noastră și în favoarea, acum nu știu dacă mă întrebați pentru mine ca persoană, pentru că mă gândesc câtă responsabilitate vine asupra mea, odată cu intrarea pe funcția asta. Mai ales că sloganul meu este „responsabilitate și asumare”. Mă gândesc cum o să fac și m-ați întrebat ce facem la Nova Apaserv, probabil va trebui făcut un audit foarte serios ca să vedem cum stăm și de unde restartăm lucrurile acolo. La Drumuri Județene la fel vom face și acolo este o firmă și firma respectivă a câștigat tot vreo 100 și ceva de miliarde.
- Doar dl de la Apă are postul în pericol în eventualitatea în care preia PNL-ul cu dvs. conducerea CJ-ului?
- Eu am fost manager de școală. După aia am fost manager în privat, cu sute de angajați. Eu nu pot spune că este sau nu în pericol un post. Postul acela are niște cerințe. Atât timp cât persoana respectivă are abilitățile necesare și îndeplinește cerințele respective....
- Practic, de fiecare dată când s-a schimbat conducerea CJ s-au schimbat directorii la aceste unități.
- Nu voi pune în funcțiile de directori oameni care doar sunt politic la PNL. Ca să fiu foarte clar. Dacă nu sunt profesioniști și nu au capabilitățile necesare, în cazul acesta să redreseze, să vină cu un plan de management foarte serios, nu voi pune, și vă garantez lucrul acesta și veți vedea.
- Am tot discutat despre ce ați face în eventualitatea în care veți ajunge președintele CJ. Dar dacă pierdeți?
- Dacă pierd, o să stau pe capul lor cum nu am stat niciodată până acum. Pe de altă parte, cu toate resursele și resorturile pe care o să le am, o să ajut județul Botoșani. Pentru că e clar că noi vom rămâne la guvernare, cel puțin în următorii 4 ani de zile, noi PNL. Și este clar că vor avea nevoie de sprijinul nostru. Ca și exemplu până acum, uitați-vă în ultimele 9 luni de zile, am adus bani în Botoșani, am plasat Botoșaniul pe locul 5 la buget pe anul 2020, locul 5 nu a fost niciodată. La penultima rectificare am avut locul 2 național și cu diferențe foarte mari față de celelalte județe. Și chiar și la ultima rectificare de buget nu am împărțit Botoșaniul între peneliști și pesediști, am dat la absolut toți. Este adevărat că cei de la PNL au primit mai mult, este adevărat. Dar nu mi-am bătut joc cum era până acum, că PSD primea, spre exemplu o primărie 2 miliarde și unul de la PNL primea 100 de milioane. Eu nu o să fac niciodată chestia asta. Nu știu dacă mă avantajează sau nu ceea ce spun, dar deocamdată gândesc pentru Botoșani și botoșăneni în ansamblul lor, eu nu pot să împart lumea în cei de stânga și cei de dreapta. Dar în momentul acesta, pentru că suntem în campanie electorală, este foarte clar că lumea trebuie să vină lângă un asemenea concept și o asemenea gândire pentru dezvoltarea județului Botoșani.
- Spuneați că vreți să munciți în continuare pentru județul Botoșani. Peste trei săptămâni credeți că veți munci din postura de președinte al CJ sau de senator?
- 100% din postura de președinte al CJ.
- Pe ce vă bazați?
- Pe „feelingul” meu din momentul acesta, pe ceea ce am văzut că se întâmplă. Eu vin, spre exemplu acum, am mers în două comune, ieri am mers în patru orașe și două comune. Văd ce-și doresc oamenii, nu vă ascund că avem și un sondaj de opinie la nivelul județului și la nivelul municipiului Botoșani și se vede clar că suntem favoriții electoratului din județul Botoșani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL