Vot final în Parlament: CE se întâmpla cu radarele ascunse şi neînscripţionate 

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, legea care interzice amplasarea aparatelor radar în locuri de unde nu sunt vizibile pe drumurile publice.

 

Proiectul de lege urmează să ajungă la preşedintele Klaus Iohannis pentru a fi promulgat.

 

Legea care interzice radarele ascunse şi neinscripţionate a fost modificată în urma unei decizii a Curţii Constituţionale a României (CCR) care a declarat mai multe articole ca fiind neconstituţionale. Astăzi, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, legea, care între timp a fost modificată pentru a fi constituţională, cu 186 de voturi 'pentru' şi 21 'împotrivă'. Potrivit legii votate de Camera Deputaţilor, poliţiştii rutieri, respectiv poliţiştii de frontieră sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive relatează observator.

 

Radarele ascunse, interzise prin lege

 

"O altă prevedere este cea referitoare la constatarea contravenţiilor în sensul ca nu poate fi făcută doar cu mijloace tehnice certificate, omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de contravenţie.

 

O noutate este şi faptul că se interzice amplasarea aparatelor radar care nu sunt staţionate în locuri vizibile, ceea ce înseamnă că radarele nu mai pot fi ascunse în curbe sau tufişuri, după diferite obstacole. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri.

 

Legea pune bazele pe preventie, întrucât amplasarea radarelor la vedere înseamnă că şoferul încetineşte şi devine prudent. Statisticile demonstrează ca acolo unde au fost montate machete ale maşinilor de poliţie, numărul accidentelor din cauza vitezei s-a redus simtitor", se arată într-un comunicat emis de deputatul liberal Florin Roman, iniţiatorul proiectului de lege.

 

Iniţiativa legislativă adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, urmează să ajungă la preşedintele României pentru promulgare şi va intra în vigoare abia după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store